Păsările de la Orheiul Vechi (3)

265
Pecăraș albastru Foto: Vitalie Ajder
Ecopresa.md este partener al Mișcării Ecologiste din Moldova în promovarea potențialului avifaunistic al Rezervației natural-culturale „Orheiul Vechi”. Urmează o serie de articole dedicate păsărilor care pot fi admirate la Orheiul Vechi. Fiți cu ochii pe ecopresa.md!

Potențialul avifaunistic al rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi – specii de păsări acvatice

Printre maiestuoasele stânci de la Orheiul Vechi trece un încăpățânat fir de apă: Răutul. Acesta a fost leagănul multor generații de oameni care și-au legat viața, tradițiile și cultura de el. De asemenea, Răutul a fost și continuă să fie casă pentru multe alte specii de viețuitoare, precum pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere.

Practic, albia și malurile acestui râu găzduiesc o sumedenie de ființe vii care își trăiesc viața în agitație și în fierbere, se ceară, se alungă și totuși își găsesc cu toatele un loc sub soare în acest habitat acvatic. Aici e locul unde ne putem bucura de zborul libelulelor, de concertul broaștelor și de diversitatea păsărilor ce își văd de treabă pe oglinda apei.

Eu propun să ne oprim la păsări și, prin urmare, în articolul de față vom vorbi pe larg despre două specii reprezentative ale habitatului acvatic din Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”. Le considerăm reprezentative pentru că biologia și ecologia lor sunt fidel legate de viața acestui râu și o întâlnire cu aceste păsări la Orheiul Vechi este inevitabilă. Dacă suntem pregătiți și atenți, dacă ne conducem după sunete și avem privirea ageră, avem șanse mari să plecăm acasă cu amintiri păsărești deosebit de frumoase.

Pescărașul albastru 

Prima pasăre din lista noastră este pescărașul albastru (Alcedo atthis): o specie deosebit de frumoasă, deosebit de interesantă care se întâlnește la noi și de care foarte puțini oameni știu.

Pescăraș albastru Foto: Vitalie Ajder
Pescăraș albastru
Foto: Vitalie Ajder

Mulți nici nu cred că o pasăre atât de colorată trăiește aici, iar alții sunt mirați de cât de comună este această specie pentru țara noastră. Este caracteristică zonelor umede reprezentate de râuri, canale, lacuri cu apă dulce şi zonelor de coastă cu apă salmastră. Practic, oriunde avem un râu, un lac bogat în pește, putem întâlni această pasăre. Singura problemă e că e foarte mică, cam cât o vrabie: are lungimea corpului de 17-19,5 cm şi o greutate de 34-46 g.

Pe cât de mic este, pe atât de colorat de-ți zăpăcește privirile. Penajul de pe spate apare albastru sau verde strălucitor în funcţie de direcţia razelor de lumină, fiind o apariţie ce impresionează. Pe piept şi pe abdomen este portocaliu-roşiatic. Scufia albastră i se prelungește și pe cap, iar pe obraji are dungi albe și maronii. Este, cu alte cuvinte, o pasăre asortată ca la carte, îmbrăcată cu mult gust și foarte arătoasă.

Pescăraș albastru Foto: Elena Scobioală
Pescăraș albastru
Foto: Elena Scobioală

Pescărașul albastru se hrăneşte cu peşti şi nevertebrate, pe care le capturează cu ciocul său foarte puternic. Vânează stând pe ramurile tufişurilor sau copacilor ce atârnă deasupra apei şi plonjează prinzându-şi prada sau zboară la distanţă mică deasupra apei. Datorită faptului că are nevoie de o apă curată și de o vizibilitate bună asupra peștilor, această pasăre este un bun indicator al calității apei. Rareori o vom întâlni în perimetrul corpurilor acvatice poluate. Pe cât de mic este, pe atât e lacom și mâncăcios, necesitând un aport de hrană zilnic echivalent cu 60% din greutatea sa. De aceea, pescărașul albastru are nevoie să controleze un teritoriu de 1-3,5 km de-a lungul cursului apei, și acesta e unul din motivele pentru care nu vom vedea prea mulți pescărași pe cursul aceluiași râu, mai ales având în vedere cum arată apele pe la noi prin țară. În general, degradarea habitatelor acvatice şi transformarea malurilor râurilor în locuri cu destinație turistică duc la pierderea locurilor de cuibărit necesare acestei specii.

Deși în mod normal este o specie migratoare care iernează în Africa, unele exemplare rămân la noi pe iarnă, iar altele vin chiar din nordul continentului alungați de frigul rece. În iernile severe, când apele râurilor îngheaţă pe perioade lungi, mulți pescărași riscă să moară deoarece nu au cum să se hrănească. Din acest motiv, doar un sfert dintre adulţi trăiesc mai mult de un sezon în sălbăticie, lucru care se reflectă asupra populației europene: între 79 000-160 000 de perechi. Deși nu este inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova, nu cred că trebuie să așteptăm pasul acesta dramatic pentru a-i sări în ajutor. Putem începe de pe acum să ne păstrăm râurile curate și populate cu pești. Precum v-ați convins deja, cea mai bună metodă de protecție a unei specii este conservarea habitatului în care aceasta trăiește, drept pentru care eu vă îndemn să avem grijă de zonele acvatice din țară, mai ales că în acest fel ne facem și nouă înșine un imens serviciu.

Cursul leneș al râului Răut este tocmai potrivit pentru o specie de pasăre despre care, iarăși, știm foarte puține, deși am văzut-o cu siguranță prin Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi” și nu numai.

Numele său oficial este găinușă de baltă, deși nu e prea înrudită cu găinile. De altfel, nu e înrudită nici cu rațele, grupul de păsări cu care toată lumea o asociază din greșeală. Oricât ar părea de ciudat, dar această pasăre este rudă apropiată cu cocorii (nu cocostârcii), numai că s-a adaptat la habitatul acvatic și din acest motiv a căpătat de-a lungul timpului o formă a corpului asemănătoare rațelor. Acest fenomen poartă numele de evoluție convergentă, adică evoluția independentă a unor trăsături asemănătoare la specii din diferite familii care s-au adaptat aceluiași habitat.

Găinușa de baltă 

Găinușă de baltă Foto: Vitalie Ajder
Găinușă de baltă
Foto: Vitalie Ajder

Găinușa de baltă (Gallinula chloropus) poate fi întâlnită într-o varietate de zone cu ape liniștite în care există vegetație abundentă. Preferă râurile, iazurile, lacurile, canalele și mlaștinile care au vegetație înaltă în apropiere. Poate fi întâlnită foarte des pe bălți mici, ochiuri de apă modeste și chiar șanțuri, în general în locuri cu plante acvatice. Este întâlnită și în parcurile marilor orașe.

Are un penaj negru-maroniu, cu nuanțe măslinii, o linie albă de-a lungul corpului și o pată albă sub coadă. Ciocul este de culoare roșie cu vârful galben, iar pe frunte are o placă cornoasă roșie, ca un scut. Picioarele găinușii de baltă sunt verzi, iar degete le nu au membrane inter-digitală (ca la rațe), în schimb sunt puțin alungite pentru a-i permite mersul pe frunzele mari de pe apă. Masculul și femela seamănă foarte bine. Această pasăre este cam de mărimea unui porumbel, având lungimea corpului de 30-38 de centimetri, iar masa corporală medie de 320 de grame. Se hrănește cu vegetație acvatică, nevertebrate (insecte, moluște, crustacee, larve), pești mici, iar ocazional este și prădătoare de cuiburi, consumând ouăle altor păsări.

Găinușă de baltă Foto: Laurentiu Petrencu
Găinușă de baltă
Foto: Laurentiu Petrencu

Găinușele de baltă sunt bune înotătoare și scufundătoare, alunecând pe oglinda apei ușor, iar atunci când simt un pericol, se fac nevăzute în stuf sau se afundă în apă. În schimb, zborul lor este greoi, la înălțimi mici și aproape lipsit de grație.

Păsările trăiesc de obicei  în perechi solitare, dar se întâlnesc și cazuri de poligamie și poliandrie. Legătura dintre parteneri poate dura mai mulți ani. În ritualul nupțial, masculul înoată spre femelă cu ciocul scufundat în apă și îi oferă ierburi acvatice. Cei doi construiesc un cuib în formă de cupă, fie pe sol, ancorat de vegetația adiacentă, fie într-un tufiș sau într-un arbore și își apără teritoriul cu agresivitate. Clocesc ambii parteneri, uneori de două ori pe vară.

Unele exemplare rămân la noi pe iarnă, însă majoritatea migrează spre sud în luna septembrie, până în Africa subsahariană, urmând a reveni în luna februarie.

Precum ați văzut, găinușa de baltă este o specie comună și se adaptează foarte bine la schimbările făcute de om. Fiind o specie adaptată la o paletă diversă de condiții de viață, ea manisfestă o singură pretenție: să fie apă. Dacă este respectată această condiție, pasărea poate fi întâlnită aproape oriunde și oricând.

Spor la păsărit!

Text: Silvia URSUL

Articol publicat în cadrul proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservatˮ, implementat de Mişcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD.
Opiniile exprimate în această lucrare sunt cele ale autorului și nu angajează responsabilitatea Programului de Granturi Mici al GEF.

Sigle

LĂSAȚI UN MESAJ