Ucraina a ratificat Acordul de colaborare privind protecția Nistrului
După aproape cinci ani de la semnare, la 7 iunie 2017, Rada Supremă de la Kiev, cu 227 de voturi ale deputaților ucraineni, a ratificat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului fluviului Nistru.
Acordul fusese semnat încă la 29 noiembrie 2012, la Roma, la Conferința părților Convenției privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale, iar R. Moldova l-a ratificat la 22 ianuarie 2013. Acum, după ratificarea de către Rada Ucrainei, pentru a intra în vigoare, documentul trebuie promulgat de președintele Ucrainei, Petro Poroșenco, în decurs de 15 zile.
„Ratificarea acordului de către partea ucraineană, chiar dacă vine cu o întârziere de aproape cinci ani, este un pas important în protecția și salvarea Nistrului de la degradare totală.
Este îngrijorătoare starea actuală în care au ajuns ecosistemele din bazinul fluviului Nistru. E necesar să cooperăm cu ucrainenii pentru a stopa proiectele antiecologice de la izvoare până la Marea Neagră, să implicăm comunitățile riverane să nu permită construirea de noi hidrocentrale pe Nistru, iar cele care funcționează să asigure neîntrerupt un debit de apă de 250 de m/cubi pe secundă.
Acest acord oferă anumite instrumente de colaborare, dar este nevoie de o implicare și monitorizare activă din partea societății civile din ambele state”, este de părere Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova.
Potrivit Acordului, R. Moldova și Ucraina vor crea o Comisie privind utilizarea stabilă şi protecţia bazinului râului Nistru, iar în termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a Acordului, părțile trebuie să comunice, prin canale diplomatice, despre desemnarea copreşedinţilor şi componenţa părţilor naţionale ale Comisiei. Aceasta trebuie să fie formată din reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale competente, reprezentanţi ai autorităţilor regionale, comunităţii ştiinţifice şi ai organizaţiilor nonguvernamentale de profil.
Articolul 6 al prezentului Acord prevede că fiecare parte adoptă planuri naţionale şi/sau interstatale de administrare a bazinului, planuri de acţiune, scheme şi programe orientate spre obţinerea utilizării stabile a apei, limitarea poluării apei, prevenirea influenţei dăunătoare asupra apei, preîntâmpinarea şi lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, protecţia biodiversităţii, precum şi conservarea şi utilizarea raţională a resurselor biologice acvatice.
Potrivit lui Ilia Trombițchi, directorul executiv al Asociaţiei internaţionale a păstrătorilor râului „Eco-Tiras”, Acordul a fost semnat cu întârziere de partea ucraineană tocmai pentru că art. 6 presupune „îmbunătăţirea tehnologiei de exploatare a Complexului hidroenergetic din Novodnestrovsk pentru a reduce impactul negativ asupra ecosistemului Nistrului”.
„Ucraina a făcut acest pas important, dar trebuie să continuăm să depunem eforturi pentru ca acest Acord să intre în vigoare și apoi cele stipulate să fie realizate. Cred că este corect să felicitam pe toți cei care au fost implicați în procesul de elaborare și ratificare a Acordului”, a menționat Rodica Iordanov, director executiv „EcoContact”.
Potrivit notei informative la Acord, disponibile pe site-ul Radei ucrainene – www.rada.gov.ua – , bazinul râului Nistru se confruntă cu un impact antropic semnificativ ca urmare a mineritului nesigur, activității chimice, petrochimice, producției alimentare și industriei agricole. Construcția în mijlocul râului Nistru a cascadei de rezervoare mari a afectat în mod semnificativ starea naturală hidrologică a râurilui. „Având în vedere importanța râului Nistru și a afluenții săi ca sursă de apă potabilă pentru orașele Lvov, Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Chișinău, Bălți și Odessa, situației ecologice actuale, se impune o acțiune urgentă, atât la nivel național, cât și internațional”, se menționează în documentul ucrainean.
Acordul are valabilitate de cinci ani, care se prelungeşte în mod automat pentru următoarele perioade de cinci ani, dacă nici una dintre părți nu a notificat în scris, cel puţin cu douăsprezece luni înainte de expirarea termenului, despre intenţia de a înceta valabilitatea acestuia.
Bazinul râului Nistru are suprafața de 72.100 km2, dintre care Ucrainei îi revin aproximativ 73%, R. Moldova – 27% și Poloniei – 0,05% din suprafața totală. În bazinul nistrean trăiesc circa 8 mln. de oamenii.
Autor: Lilia Curchi, publicat în revista NATURA, iunie 2017