„Învechirea programată”: tehnica proiectată să se strice repede – pagube pentru cumpărător și daune pentru mediu 

Majoritatea dintre noi îşi amintesc de aparate electrocasnice care au funcţionat fără defecţiuni peste termenul de garanţie. De exemplu, un frigider care a servit vreo 20 de ani şi a trebuit înlocuit doar din cauza că i s-a deteriorat aspectul fizic, i s-a fisurat corpul din plastic, dar motorul încă-i rămânea foarte bun.

Reversul situaţiei este că aparatele durabile au ca rezultat scăderea vânzărilor şi, respectiv, mai puţini bani pentru dezvoltarea companiilor şi plata salariilor pentru angajaţi. Din acest motiv, producătorii au început să recurgă la o reducere a calităţii, dar şi să nu mai producă piese de schimb pentru modelele vândute anterior. Acest fenomen este cunoscut ca „învechirea programată”. Și în timp ce sindicatele îi justifică pe producători, au răsunat, inclusiv în Parlamentul European, soluții de alternativă: reducerea vânzărilor poate fi compensată prin creşterea activităţilor de servicii şi reparaţii.

Când nu mai pot fi găsite piese de schimb, oamenii sunt nevoiţi să-şi cumpere echipamente noi. Astfel  apare și o problemă de mediu: mai multe aparate vechi aruncate înseamnă mai multe e-deşeuri. 

Formele pe care le poate lua „învechirea programată”

„Uzura planificată” sau „învechirea programată” este un fenomen ce a luat amploare în ultimele două decenii, în care tehnologiile au avansat cu paşi uriaşi. Pentru a vinde continuu, producătorii au ajuns chiar să programeze prin cipuri ieşirea din uz a aparatelor – de exemplu, un monitor pentru computer se poate stinge exact când îi expiră termenul de garanţie, iar meşterii nu mai reuşesc să-l repare. Unele companii au început să lipească bateria (acumulatorul) aparatelor de carcasa acestora, pentru a-l forţa pe consumator să-şi cumpere un dispozitiv nou.

Ne pomenim că un telefon mobil sau un laptop trebuie înlocuite din cauza că devin „greoaie” – programele pe care le utilizează nu mai sunt actualizate intenţionat, iar pe cele noi „nu le suportă”. În paralel, consumatorul este „sedus” prin publicitate – i se arată că au apărut echipamente mai performante, cu parametri tehnici mai buni şi un design mai plăcut. Aceasta, chiar dacă de cele mai multe ori există diferenţe de performanţă minore între ediţiile noi şi cele anterioare.

Cine-şi mai duce la reparat electronicele vechi? „Oamenii mai în vârstă. Cei tineri fac tot posibilul să-şi cumpere altele noi, inclusiv pentru a fi în pas cu tendinţele”, spune Mihai, proprietarul unui atelier de reparaţii din Chişinău.

Activişti de mediu din Vest afirmă că cipuri de „învechire planificată” există în frigidere, în maşini de spălat şi alte electrocasnice.

„Unii sunt nevoiţi să-şi cumpere un aparat de aer condiţionat nou din cauza că celui vechi i s-au deteriorat filtrele – au fost sparte din neatenţie. Alte filtre potrivite nu mai pot fi găsite pe piaţă. Producătorul a modificat forma filtrelor la câţiva ani după lansarea modelului, iar filtre pentru aparatele vechi n-a mai livrat pe piaţă. Astfel, din cauza unor filtre care ar costa vreo sută de lei, omul trebuie să investească multe mii de lei într-un climatizor nou”, povesteşte Sergiu, angajatul unei firme de întreţinere şi reparaţie a climatizoarelor şi frigiderelor din Chişinău.

La fel, „dispar” de pe piaţă anumite piese de schimb pentru autoturisme şi alte vehicule produse cu 15-20 de ani în urmă – nu mai pot fi reparate, devin rable.

Este dificil să recunoaștem la o primă vedere aparatele proiectate să iasă din uz după o anumită perioadă de exploatare. Totuși, anumite forme ale „învechirii programate” pot fi intuite și observate. Asociația Pro Consumatori (APC) din România a identificat următoarele forme de învechire a produselor:

–  Învechirea programată în sens strict, care constă în programarea unei durate de viaţă reduse a produsului, la nevoie, prin introducerea unui dispozitiv (cip) care determină încetarea funcţionării după un număr stabilit de folosiri (de exemplu, imprimantele).

– Învechirea indirectă, care ţine de imposibilitatea de a repara un produs din cauza faptului că nu se găsesc piesele de schimb necesare (componentele nu se pot schimba, deoarece s-a înlocuit fixarea cu şuruburi prin fixarea prin lipire).

–  Învechirea prin incompatibilitate (un program software care nu mai funcţionează după actualizarea sistemului de operare).

– Învechirea psihologică, rezultată din campaniile de marketing insistente, care urmăresc să inducă în spiritul consumatorului convingerea că produsul său este depăşit (telefoane portabile, tablete).

Putem evita aparatele programate să iasă rapid din uz?

În prezent, practic nu putem evita cumpărarea de echipamente cu o formă sau alta de „învechire programată”, constată Vladimir Ursu, expert în eficiență energetică și microclimat, pentru Ecopresa. „Cu vreo 10 ani în urmă, frigiderele rezistau mult, erau aproape perfecte – parcă nu mai era posibil de inventat ceva mai bun. Și atunci, producătorii au recurs la un șiretlic: absorberul, care contribuie la răcirea în interiorul frigiderului, îl confecționează din metal negru, nu din inox. Astfel, la  dezghețarea prin picurare a congelatorului, apa se prelinge pe piesa din metal, care se oxidează și iese repede din uz. Masina de spălat modernă are cuva din plastic, nu din metal. Motorul automobilelor este făcut să reziste mai puțin: Mercedes-124 avea un motor care ținea fără reparații un milion de kilometri. Din acest motiv, vânzările nu creșteau, așa că producătorul a creat pentru urmatoarele modele un motor care să reziste doar 500 de mii km. Iar acum se consideră că motorul este bun dacă rezistă 250 de mii de km”, potrivit expertului.

„Învechirea programată” este pedepsită dur în unele ţări

Franţa, de exemplu, a adoptat în 2015 o lege care pedepsește învechirea planificată a aparatelor electrice și electronice. Când se demonstrează infracțiunea, fabricanţilor le sunt aplicate amenzi de până la 300 de mii de euro şi pedepse cu închisoarea de până la doi ani. În această ţară, 40 de milioane de aparate se strică anual și nu sunt reparate.

La fel, şi alte ţări europene sancţionează fenomenul aparatelor fabricate astfel, încât să iasă repede de uz, iar Uniunea Europeană îşi anunţase intenţia de a înăspri legislația la scara întregului continent. Problema este că e-deşeurile se înmulţesc rapid, iar colectarea şi reciclarea lor sunt problematice.

CITEŞTE ŞI: Frigiderul stricat nu se ţine lângă coteţul găinilor! Aparatele şi lămpile din „vechea generaţie” conţin mercur

Mormanele de deşeuri electrice şi electronice sunt o mare problemă ecologică 

„Învechirea planificată” este şi o problemă ecologică – creşterea consumului de echipamente aruncate la gunoi sporeşte excesul de e-deşeuri. Acest fenomen este un antiexemplu pentru „înverzirea producţiei”, pe care ar trebui să o adopte economia mondială pentru a potoli schimbările climatice, atenţionează Elena Tacu de la Ecovisio.

Operatorii care le colectează şi le reciclează nu mai fac faţă, chiar dacă sunt interesaţi să recupereze din acestea componentele preţioase – fier, aluminiu, metale preţioase. Mormane mari de echipamente vechi stau în aer liber pe mapamond, contribuind la poluarea solului, apelor şi aerului.

„Acest fenomen este foarte criticat şi de consumatori, şi de comunitatea ecologiştilor de pe mapamond. Cred că „învechirea programată” poate fi redusă doar de către autorităţi, prin legislaţie şi ştiu că se depun asemenea eforturi”, menţionează Marius Morozan, ambasadorul reciclării la MoldRec.

Potrivit datelor oficiale, Republica Moldova generează anual vreo 14 mii de tone de e-deşeuri de care se debarasează consumatorii casnici, instituţiile (inclusiv medicale) şi companiile. O asemenea cantitate constituie 2% din totalul deşeurilor solide care se acumulează la scară planetară – nu este deloc puţin.

E-deşeurile formează peste o jumătate dintre deşeurile periculoase care ajung la gropile de gunoi din ţară: mai ales oamenii din localităţile rurale, în lipsa unei infrastructuri funcţionale, le aruncă laolaltă cu gunoiul manager. Alţii le ţin să ruginească prin gospodărie, fără să conştientizeze că acestea le poluează cu compuşi periculoşi, inclusiv mercur, grădinile în care îşi cultivă produsele pentru hrană.

„Prin sate mai trec maşini, căruţe din care se strigă „Metal! Metal!”. Oamenii ies la poartă cu maşina de spălat şi alte echipamente defecte şi le predau în schimbul banilor. Dar piaţa tenebră a metalelor este un duşman înrăit al reciclării – recuperează din echipamente doar metalele colorate, iar restul aruncă la gropile de gunoi”, subliniază Marius Morozan.

În Republica Moldova, nu există posibilităţi de prelucrare şi reciclare a e-deşeurilor – acestea sunt colectate de operatori autorizaţi, iar apoi sunt exportate la fabrici de peste hotare.

CITEȘTE ȘI: Obligații pentru primării, companii și cetățeni: Guvernul a adoptat un program pentru gestionarea deşeurilor