fbpx

Tags : pescuit ilicit

Mediu

Prejudicii de peste 100 de milioane de lei, adus rezervelor

Din mai 2022 și până în aprilie 2023 inclusiv, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale de pe ambele maluri ale Nistrului au efectuat 82 de controale pe râu. Activiștii de mediu au depistat 363 de încălcări ale regulilor de pescuit și cazuri de braconaj, dintre care 148 – pe malul drept (în aceeași perioadă de către […]Read More

Mediu

În cele două luni de prohibiție, inspectorii de mediu au

Chiar dacă autoritățile au introdus interdicția de a pescui în perioada 15 aprilie-15 iunie, sute de oameni au fost amendați de inspectorii de mediu pentru faptul că s-au ocupat cu braconajul piscicol. În cele două luni de interdicție au fost aplicate amenzi în sumă totală de aproape 100 de mii de lei pentru pescuit ilicit. […]Read More

Mediu

DOC/ De la 50 de lei la 1500. Se propune

În loc de 100 de lei pentru pescuitul ilegal al unui crap, cetățenii vor trebui să achite drept despăgubire pentru prejudiciul cauzat statului 1500 de lei. Prevederile se regăsesc într-o inițiativă legislativă care propune modificarea Anexei 2 a Legii privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura prin majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin pescuit, comercializare, posesiune […]Read More

Mediu

VIDEO/ Ziua în amiaza mare. Un braconier, surprins cum își

Inspectorii de mediu au amendat șapte persoane care practicau pescuitul ilicit în lunca Prutului, în regiunea orașului Leova. În total, au fost aplicate amenzi de 3300 de lei. Într-o notă informativă, IPM Leova anunță că au verificat 27 de persoane care practicau pescuitul sportiv și de amator, dintre care șapte, locuitori ai orașului Leova, practicau […]Read More