Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Situația de la Zaporojie, cea mai mare Centrală Nucleară din Europa, „este complet scăpată de sub control”
Situația de la Zaporojie, cea mai mare Centrală Nucleară din Europa, „este complet scăpată de sub control”, a declarat șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, făcând apel la Rusia și Ucraina să le permită experților să ajungă în zonă pentru a evita un accident nuclear.
Rafael Grossi a declarat într-un interviu acordat marţi pentru The Associated Press și citat de hotnews.ro că situaţia devine din ce în ce mai periculoasă la Centrala Zaporojie din oraşul sud-estic Enerhodar, pe care trupele ruse au cucerit-o la începutul lunii martie.
„Fiecare principiu al siguranţei nucleare a fost încălcat. Ce se află în joc este extrem de serios şi extrem de grav şi periculos”, a afirmat Grossi.
În context, Grossi a citat multe încălcări ale siguranţei centralei, adăugând că aceasta se află „într-un loc în care războiul este în desfăşurare”, lângă teritoriul controlat de Rusia.
Integritatea fizică a centralei nu a fost respectată, a spus el, invocând bombardamentele de la începutul războiului, când centrala a fost cucerită, şi acuzaţiile reciproce ale Ucrainei şi Rusiei privind organizarea de atacuri la Zaporojie.
Există „o situaţie paradoxală” în care centrala este controlată de Rusia, dar personalul său ucrainean continuă să-şi conducă operaţiunile nucleare, ceea ce duce la momente inevitabile de fricţiuni şi presupuse violenţe, a mai subliniat Grossi.
Deşi AIEA are unele contacte cu personalul, acestea sunt „defectuoase” şi „inconsecvente”, a mai spus el. Grossi a adăugat că lanţul de aprovizionare cu echipamente şi piese de schimb a fost întrerupt, „deci nu suntem siguri că uzina primeşte tot ce are nevoie”.
De asemenea, AIEA trebuie să efectueze inspecţii pentru a se asigura că materialul nuclear este protejat, „şi există o mulţime de material nuclear care trebuie inspectat”, a menţionat el.
„Când punem totul cap la cap, avem o multitudine de lucruri care nu ar trebui să se întâmple niciodată în nicio instalaţie nucleară. Iar acesta este motivul pentru care am insistat încă din prima zi că trebuie să putem merge acolo pentru a efectua această evaluare a siguranţei şi securităţii, pentru a face reparaţii şi pentru a asista aşa cum am făcut deja la Cernobîl”, a evocat Grossi.
Grossi a spus că el şi echipa sa au nevoie de protecţie pentru a ajunge la centrală şi de cooperarea urgentă a Rusiei şi Ucrainei. Fiecare parte doreşte ca această misiune internaţională să plece de la diferite locaţii, un lucru înţeles în lumina integrităţii teritoriale şi a consideraţiilor politice, dar vizita unei echipe a AIEA la Zaporojie este urgentă, a argumentat Grossi.
„AIEA, prin prezenţa sa, va descuraja orice act de violenţă împotriva acestei centrale nucleare. Deci, în calitate de funcţionar public internaţional, ca şef al unei organizaţii internaţionale, implor ambele părţi să lase această misiune să continue”, a conchis Grossi.