Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Schimbările climatice, principala provocare pentru cetățenii UE
Mai mult de jumătate dintre europeni consideră schimbările climatice drept principala provocare globală pentru viitorul UE, potrivit datelor unui sondaj Eurobarometru, citat de green-report.ro.
Astfel, 91% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani consideră că, în special, combaterea schimbărilor climatice poate contribui la îmbunătățirea propriei stări de sănătate și bunăstare, idee susținută și de 84% dintre cei cu vârsta de minim 55 de ani.
Aproape jumătate dintre europeni (49%) consideră schimbările climatice drept principala provocare globală pentru viitorul UE, și sprijină în integralitate obiectivele de mediu ale Pactului verde european: 88% dintre europeni consideră că este important să crească ponderea energiei din surse regenerabile în economia noastră și să avem o eficiență energetică mai mare, în timp ce 80% sunt de acord că este important ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și să promoveze creșterea pieței vehiculelor cu emisii zero și cu emisii scăzute.
Alte provocări globale viitoare evidențiate de respondenți includ sănătatea (34%) și migrația și strămutarea forțată a populației (menționate de aproximativ 30%).
Existența unor standarde de viață comparabile (31%) și a unei politici comune în domeniul sănătății (22%) sunt două dintre cele mai utile aspecte pentru viitorul Europei. De asemenea, europenii acordă prioritate unei mai mari solidarități între statele membre (21%) și independenței energetice (20%).
Atuurile, provocările și valorile UE
Cele mai menționate provocări cu care se confruntă UE sunt inegalitățile sociale (36%), șomajul (32%), urmate de problemele legate de migrație (31%). La fel ca în cazul provocărilor globale, problemele de mediu și schimbările climatice ocupă, de asemenea, un loc important pe lista provocărilor cu care se confruntă UE, menționate de 32% dintre respondenți.
Europenii consideră că respectarea de către UE a democrației, a drepturilor omului și a statului de drept (27%) este principalul atu al UE, urmat de puterea sa economică, industrială și comercială (25%).
Pacea (49%), libertatea de opinie (47%), egalitatea socială și solidaritatea (45%), precum și toleranța și deschiderea față de alții (44%) sunt valorile cel mai bine reprezentate de UE – în comparație cu alte țări, potrivit respondenților.