În Republica Moldova începe cea mai amplă acțiune de împădurire. La plantări sunt invitați toți locuitorii țării
Cea mai amplă acțiune de împădurire din istoria Republicii Moldova începe de mâine, 11 noiembrie. Plantarea are loc în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, care își propune să sădească în următorii 10 ani peste 145 000 ha de teren, sub egida președintei statului, Maia Sandu. Toamna aceasta vor avea loc plantări pe primele 7 000 ha.
4 000 de hectare sunt terenuri degradate pe care nu au existat anterior păduri, iar alte 3 mii sunt terenuri unde pădurea s-a uscat – fie din cauza condițiilor climaterice, fie din cauza dăunătorilor. Suprafețele au fost pregătite în primăvara, vara și toamna anului curent.
De unde terenuri?
Potrivit Agenției „Moldsilva”, terenurile degradate au fost oferite spre împădurire de autoritățile publice locale, în baza unor contracte de asociere civilă. „Timp de 10 ani, plantațiile vor fi îngrijite de „Moldsilva”, iar apoi vor reveni în posesia administrațiilor publice locale”, a precizat pentru Ecopresa Valeriu Caisîn, directorul general al Agenției „Moldsilva”.
Pentru împădurire vor putea fi oferite și terenurile care sunt proprietate privată. În prezent, „Moldsilva” lucrează la un document care va stipula condițiile pentru acest proces.
Cum participăm la plantare?
La plantarea de mâine, 11 noiembrie, organizatorii le vor asigura participanților căldări, mănuși și plantatoare – dispozitive cu care se fac găuri pentru puieți. Cei care nu vor reuși să se implice, vor putea să o facă mai târziu, timp de o lună. Harta cu localitățile unde au loc plantări este disponibilă pe site-ul moldsilva.gov.md, rubrica „Participă la plantări TOAMNA 2023”. Pe hartă, la fiecare locație, sunt datele de contact ale persoanei responsabile.
În prezent, în Republica Moldova avem doar 11% din teritoriul țării cu păduri, în timp ce gradul mediu de împădurire în UE este de 37,7%.
Suprafața totală acoperită actualmente cu păduri este estimată la 371,0 mii ha, gestionate de:
• Agenția „Moldsilva” – 303,2 mii ha;
• UTA – 50,5 mii ha;
• Private – 2,7 mii ha;
• Alți gestionari (teritoriul din stânga Nistrului) – 14,6 mii ha.
Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor prevede că, în următorii 10 ani, vor fi împădurite 145 de mii de hectare de teren, adică vom ajunge la 15% de pădure.