fbpx

Programul naţional de împădurire, discutat la Președinție. Au fost trasate principalele acțiuni pentru următoarele luni

Susține Ecopresa, distribuie!

Subiectul sporirii împăduririi în Republica Moldova a fost discutat într-o ședință extinsă la Președinție. La întâlnirea cu președinta Maia Sandu au participat reprezentanți ai 24 de întreprinderi silvice din cadrul Agenției „Moldsilva” și angajați ai Ministerului Mediului. Discuțiile s-au axat pe Programul de împădurire, o prioritate a țării, despre modalitățile prin care realizarea acestuia poate fi accelerată. La fel, au fost trasate principalele acțiuni pe care instituțiile implicate trebuie să le pună în practică în următoarele luni.

Programul național de împădurire prevede creșterea suprafeței pădurilor din țara noastră pentru a spori reziliența la schimbările climatice, precum și pentru a conserva și dezvolta resursele forestiere naționale. Astfel, Programul urmează să fie aprobat în scurt timp de către Guvern și prevede activități extinse de plantare a arborilor și puieților și reabilitarea vegetației forestiere pe o suprafață de cel puțin 145 mii de hectare pentru următorul deceniu.

Consiliera președintei, Iuliana Cantaragiu, a menționat după eveniment că, pe parcursul anului 2022, s-a reușit acumularea a 20,8 mii de hectare pentru a înființa plantații forestiere noi. Dintre acestea, 13,5 mii de hectare au fost alocate de către autoritățile publice locale și persoane fizice.

Totodată, consiliera a relatat că întreprinderile silvice au făcut semănături în pepiniere în toamna anului precedent și vor continua și în această primăvară pentru a crește cantitatea necesară de material săditor pentru acest an, dar și parțial pentru anul viitor. „Cele mai mari provocări cu care se confruntă întreprinderile sunt legate de dotarea precară cu echipamente și utilaje pentru a putea face față ambiției de împădurire. Tehnica existentă este una cu o uzură avansată. Respectiv, procurarea de utilaje noi este prioritatea nr. 1 pentru a avansa pe implementarea Programului de împădurire”, susține Iuliana Cantaragiu.

Potrivit ei, Președinția și Ministerul Mediului sunt în dialog continuu cu partenerii de dezvoltare pentru a atrage fondurile necesare pentru implementarea acestui program ambițios și atât de necesar țării, pentru a aduce mai multă apă în râuri și a face Moldova mai rezilientă la schimbările climatice.

Astăzi, la Ministerul Mediului vor avea loc consultări publice privind Programul Național de extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru 2023-2032. Proiectul poate fi consultat aici.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu