FOTO/VIDEO: O țigară aprinsă a provocat un incendiu de proporții la Ștefan Vodă! Focul a afectat o pădure tânără în apropiere de Nistru
Un incendiu de proporții a avut loc miercuri, 11 octombrie, într-o pădure din satul Popeasca, raionul Ștefan Vodă, în apropiere de râul Nistru. Flăcările au mistuit 15 hectare de teren, pe care acum cinci ani au fost plantați stejari, salcâmi și arțari.
Liliana Pușcașu, șefa Direcției relații cu publicul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), a precizat pentru ecopresa.md că salvatorii au avut nevoie de trei ore ca să lichideze focul, care a afectat tulpinile arborilor, dar și vegetația uscată din apropiere.
Pădurea se află în gestiunea primăriei Popeasca.
Solicitat de ecopresa.md, Roman Tiosa, pădurar în satul Popeasca, Ștefan Vodă, a precizat că vinovat de producerea incendiului este un cioban, care păștea o turmă de oi în apropiere. „El mi-a spus că a aruncat la sol o țigară nestinsă. Nu au fost ploi de mult timp, era vânt, iarba uscată era înaltă, de la o scânteie s-a aprins totul în jur”, a menționat pădurarul, care a adăugat că cel care a provocat incendiul a participat și la lichidarea lui. Potrivit legislației în vigoare, persoana vinovată de producerea incendiului riscă o amendă de până la 15 mii de lei.
Roman Tiosa a mai spus că focul a afectat unii arbori și că aceștia nu au ars complet. Flăcările au cuprins mai mult iarba și frunzele, potrivit pădurarului.
Arderea vegetației afectează 4-5 mm de sol – în primul rând, humusul, care-i asigură fertilitatea. Acești 4 mm se formează în 200 de ani și tot de atâția ani va fi nevoie pentru restabilire. Atunci când ard miriștile și câmpurile, pier pui de iepuri, prepelițe, fazani, ciocârlii etc. Se întâmplă să fie afectați și pui de căprioară.
Date ale IGSU arată că, de la începutul anului curent, pompierii au fost nevoiți să intervină în circa 4000 de incendii de vegetație, în care au fost compromise aproximativ 9000 de hectare de teren.
Ecopresa derulează o campanie de informare, cu sprijinul Ambasadei Suediei la Chișinău, scopul acțiunii fiind prevenirea incendiilor de vegetație.