Importul de părţi şi a accesorii uzate pentru autovehicule ar putea fi permis în țara noastră. O modificare în acest sens se regăsește într-un proiect înregistrat, recent, în Parlament. În prezent, Codul vamal prevede expres că această activitate este interzisă, scrie bizlaw.md. Autorul proiectului spune că condițiile actuale favorizează monopolurile și menținerea prețurilor exagerate pe […]Read More
Măştile din pânză sunt în continuare la fel de eficiente, chiar şi în faţa noilor mutaţii ale coronavirusului, deoarece modul de transmitere este acelaşi, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care nu intenţionează să-şi schimbe recomandările, scrie wall-street.ro. “Măştile din pânză, nechirurgicale, pot fi folosite de toate persoanele cu vârsta sub 60 de […]Read More
Circa 100 de organizații membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic solicită guvernelor Republicii Moldova și Ucrainei ca negocierea proiectului Acordului privind asigurarea funcționării Nodului hidroenergetic Nistrean să fie făcută din perspectiva funcționării ecosistemelor fluviului Nistru în aval de acest complex hidroenergetic și nu din perspectiva producerii energiei electrice. De […]Read More
ABS Recycling Moldova unica companie care sortează deșeurile din Chișinău anunță că își va sista activitatea începând cu ziua de 25 ianuarie. Anunțul a fost făcut de directorul general Serghei Balica printr-o scrisoare adresată președintei, primarului de Chișinău, CMC, dar și ministerului de resort. Potrivit acesteia, compania nu va mai sorta deșeurile municipale solide, iar […]Read More
În primele ore după ce a devenit președinte al Statelor Unite, Joe Biden a semnat 17 decrete prezidențiale. Primul a făcut obligatorii purtarea măștii și păstrarea distanței în toate clădirile federale. Celelalte au inversat o serie de decizii luate de Donald Trump: a demarat procedura de revenire a Statelor Unite în Acordul de la Paris și a blocat […]Read More
De ani de zile, Ucraina dă cu țârâita apă Republicii Moldova prin barajul de la Naslavcea. Inevitabil, acest fapt aduce cu sine prejudicii majore de mediu Chișinăului. Cu toate acestea, Ucraina vrea să închidă complet cercul prin care Moldova mai are o fărâmă de acces la principala sa sursă de apă potabilă – fluviul Nistru, […]Read More
După întâlnirea de pe 12 ianuarie 2020 a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, deputatul socialist Corneliu Furculiță și resursele media afiliate PSRM au transmis informații false că Maia Sandu susține inițiativa Ucrainei de a construi o hidrocentrală pe râul Nistru, ceea ce ar pune în pericol alimentarea cu apă a […]Read More
O căprioară a fost împușcată în apropiere de satul Pietrosu, raionul Fălești. Potrivit poliției, făptașul ar fi un tânăr de 17 ani. „În urma cercetării domiciliului suspectului, polițiștii au depistat într-un șopron din gospodărie urme de sânge și aproximativ 10 kg de carne. Carnea a fost ridicată și transportată pentru efectuarea expertizei biologice. Ulterior, la […]Read More
Moldova are locuri minunate, iar printre ele se numără și lacul Congaz. Fotografa Mihaela Alaiba a surprins priveliști minunate ale lacului. Mai exact, lacul și împrejurimile acestuia au fost filmate de sus, iar priveliștea care se deschide ochilor este uimitoare. Imaginile surprinse de Alaiba le puteți vedea mai jos:Read More
Pentru sortarea și reciclarea deșeurilor solide din municipiul Chișinău ar putea fi construită o uzină. Un proiect în acest sens a fost aprobat în calitate de obiect de parteneriat public-privat și a fost inclus în lista proiectelor investiționale aprobate spre implementare pentru anul 2021. Decizia a fost aprobată de Consiliul municipal Chișinău la sfârșitul anului […]Read More
Emisiile globale de CO2, care au scăzut în 2020 pe fondul pandemiei de COVID-19, vor reveni în 2021 la nivelul dinainte, dacă guvernele nu iau măsuri rapide, a avertizat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters și digi24.ro. Emisiile de CO2 au scăzut cu 7% în 2020, până la un nivel înregistrat în urmă cu […]Read More
Serviciul Meteorologic de Stat a emis o avertizare cod galben de schimbare bruscă a temperaturii. Aceasta intră în vigoare sâmbătă, 16 ianuarie și va fi valabilă până la 19 ianuarie. Potrivit avertizării, în intervalul celor trei zile temperatura se va răci brusc. În orele nocturne temperatura aerului va oscila între -10..-15°C, ziua între -5..-10°C. Temperatura […]Read More
Spania a înregistrat temperaturi “istorice” în noaptea de luni spre marţi, mercurul termometrelor scăzând până la -25,4 grade Celsius şi complicând deszăpezirea, în special în capitala Madrid, unde multe străzi au rămas blocate, relatează AFP și Agerpres. O mare parte din centrul şi estul ţării era încă acoperită de zăpadă marţi, după cea mai gravă […]Read More
Aprovizionarea cu apă a localităților de pe ambele maluri ale râului Nistru a fost unul dintre subiectele discutate de președinta Maia Sandu și președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul întrevederii din 12 ianuarie. „Având în vedere că apele fluviul Nistru asigură viața și bunăstarea a peste șapte milioane de oameni care locuiesc în bazinul acestui […]Read More
Primăria municipiului Chișinău informează că molizii care au fost utilizați de cetățeni în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou vor fi colectați centralizat, în perioada: 11-25 ianuarie, a.c., pentru a fi reciclați. Astfel, locuitorii capitalei sunt chemați să depoziteze separat brazii uscați, în preajma platourilor de colectare a deșeurilor menajere, urmând ca serviciile specializate […]Read More
Valentina locuiește în satul Sireți, iar deja de câțiva ani beneficiază de serviciu de colectare a deșeurilor. Femeia are un tomberon în care pune toate deșeurile pe care le adună în gospodărie, iar de două ori pe lună, acesta este golit de angajații întreprinderii de salubritate. Pentru serviciu, lunar, scoate din buzunar 35 de lei, […]Read More
Articole recente
- Fântâni care seacă și precipitații tot mai rare: sate din raionul Telenești testează colectarea apei de ploaie ca soluție de adaptare la criza apei
- Dorin Poverjuc, noul șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului
- Sturionii Nistrului: cum au dispărut „fosilele vii” din apele Moldovei
- Mobilizare comunitară în trei sate din Telenești: localnicii au salubrizat malurile fostului iaz Molovateț
- Mai multe organizații de mediu cer stoparea extinderii plantațiilor de salcâm și revenirea la împădurirea cu specii autohtone
- Prin dezbateri, 120 de tineri au învățat cum funcționează domeniul mediului în Republica Moldova
- 100 de tineri din Bălți și Botoșani au fost celebrați la ceremonia finală „Green Days”, organizată pe scena Teatrului Municipal ”Mihai Eminescu” din Botoșani
- Atelierul Sportiv „Green Days” a reunit 40 de tineri din Bălți și Botoșani într-o activitate transfrontalieră eco
- Elevii-voluntari din Bălți au plantat 100 de tei în cadrul proiectului INTERREG NEXT România–Republica Moldova
- Tinerii din Bălți s-au implicat într-o amplă acțiune de ecologizare în cadrul „Green Days”
- Localnicii din Telenești sunt invitați la o acțiune de salubrizare în valea Molovateț
- La Botoșani a avut loc Atelierul Transfrontalier de Reciclare și Reutilizare
- Fără compensații la energia electrică din 2026. Statul va sprijini doar încălzirea pentru familiile vulnerabile
- Se plantează o pădure nouă la Mereni: invitație deschisă pentru cei care vor să ajute
- Agrivoltaicele ajung în atenția fermierilor: Ministerul Energiei lansează primul ghid dedicat acestui model de utilizare dublă a terenurilor
