Inspectoratul pentru Protecția Mediului a suspendat activitatea companiei care deținea rezervoarele în Portul Giurgiulești. Activa fără autorizație de mediu
Activitatea întreprinderii SRL „Danube Oil Company” din Giurgiulești, la rezervoarele căreia au avut loc trei incendii majore săptămâna trecută, a fost suspendată din data de 23 ianuarie. Decizia a fost luată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, după ce a depistat mai multe încălcări în cadrul controlului efectuat.
„În urma verificărilor s-a constatat că agentul economic este generator de emisii de poluanți în atmosferă. Întreprinderea activează în lipsa avizului expertizei ecologice de stat și nu deține autorizație de mediu, nici nu sunt stabilite normativele emisiilor admisibile pentru sursele de poluare, ceea ce contravine Legii privind protecția aerului atmosferic, Legii privind protecția mediului înconjurător și Legii privind expertiza ecologică de stat”, se spune într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.
După fiecare dintre cele trei incendii produse la rezervoarele companiei, Laboratorul de Referință de Mediu al Agenției de Mediu, în comun cu autolaboratorul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România, au prelevat probe de aer în diferite locații din preajma incidentelor și pentru diferite condiții meteorologice, cum ar fi direcția vântului, viteza vântului, timp de noapte, timp de zi.
Reieșind din rezultatele investigațiilor efectuate, după incendiul la rezervorul de păstrare a cerealelor în care erau depozitate granulele de șrot de floarea soarelui, din 16 ianuarie curent, care a avut loc în Portul Internațional Liber Giurgiulești, au fost identificate depășiri nesemnificative ale normei sanitare pentru dioxidul de azot, de 1,2 ori. Un nivel sporit al poluării aerului s-a atestat pentru conținutul de fenol, care a depășit norma sanitară de la 2,2 până la 3,8 ori, pentru diferite locații.
După incendiile din 20 și 22 ianuarie, rezultatele obținute de autolaboratorul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România urmează să fie analizate, generalizate, validate și transmise Ministerului Mediului și Agenției de Mediu din Republica Moldova.
În această dimineață, pompierii au anunțat că misiunea de lichidare a incendiului din Portul Internațional Liber Giurgiulești încă este în desfășurare. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, la fața locului s-a aflat un post de salvatori și pompieri care a intervenit pentru lucrări de lichidare a consecințelor incendiului. Tehnica grea, dar și echipa specializată a pompierilor a fost antrenată pentru asigurarea securității antiincendiare în zona afectată de incendiu. În urma acțiunilor întreprinse de angajații IGSU, au fost eliminate riscurile pentru infrastructura din zonă. La momentul actual, nu există pericol pentru oameni sau pentru obiectivele economice din Portul Internațional Liber Giurgiulești, dar și din nemijlocita apropiere a acestuia.
Trei incendii au mistuit trei rezervoare încărcate cu șrot de floarea soarelui la Portul Internațional Liber Giurgiulești. Toate cele trei incendii au avut loc într-o săptămână – pe 16 ianuarie, 20 ianuarie și 22 ianuarie.