FOTO/VIDEO: Incendiu de proporții la Orhei! Pompierii luptă cu flăcările mai bine de opt ore
Un incendiu de proporții are loc în satul Isacova, raionul Orhei. Apelul la 112 a avut loc la ora 9.50, iar la ora 15.00 circa 60 de pompieri și salvatori care s-au deplasat la fața locului încă luptă ca flăcările să nu se extindă pe o suprafață mai mare. Deocamdată, incendiul nu este localizat, a precizat pentru ecopresa.md Liliana Pușcașu, șefa Direcției relații cu publicul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Flăcările au nimicit aproximativ 300 de hectare de vegetație. Și la ora 18.00, adică peste 8 ore de la izbucnirea focului, echipele de pompieri întreprind acțiuni pentru localizarea și lichidarea arderii.
În context, IGSU îndeamnă oamenii să nu ardă vegetația uscată. În condiții de temperaturi ridicate, umiditate redusă și vânt, orice scânteie poate provoca incendii, care ulterior se extind pe suprafețe mari. Mai mult, nu este indicată arderea gunoiului menajer, utilizarea focului deschis în apropierea pădurilor, inclusiv nimicirea vegetației prin ardere. Totodată, oamenii sunt îndemnați să sune la Serviciul 112 în cazul în care observă focare de ardere.
Date ale IGSU arată că, de la începutul anului curent, pompierii au fost nevoiți să intervină în peste 3500 de incendii de vegetație, în care au fost compromise circa 8900 de hectare de teren.
Legea interzice arderea vegetației. Amenda este de până la 15 mii de lei pentru persoane fizice și până la 40 de mii de lei pentru persoane juridice.
Potrivit specialiștilor, incendiile de vegetație emană substanțe chimice extrem de toxice, care, chiar și în cantități mici, pot afecta sănătatea. În rezultatul incendiilor, în aer sunt emanate diferite substanțe toxice – monoxid de carbon, dioxid de sulf, funingine, oxizi de azot, hidrocarburi și dioxine, cei mai toxici și periculoși compuși organici de compoziție complexă care pot cauza, chiar și în cantități mici, intoxicații ale căilor respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos central, ale mucoasei ochiului etc.
Ecopresa derulează o campanie de informare, cu sprijinul Ambasadei Suediei la Chișinău, scopul acțiunii fiind prevenirea incendiilor de vegetație. Campania de prevenire a incendiilor de vegetație are genericul „Stop incendiilor de vegetație!”