/FOTO. VIDEO/ Deșeuri medicale, depozitate sub cerul liber în curtea unui spital din Capitală
Seringi folosite, catetere, tuburi de la medicamente folosite, dar și alte deșeuri medicale sunt depozitate în aer liber în curtea spitalului Clinic de Boli Infecționase Toma Ciorbă din Capitală. Imagini de la fața locului au fost publicate de preşedintele Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPIEC) care a făcut o vizită la spital, după ce instituţia a fost sesizată cu privire la modul de gestionare a deşeurilor medicale.
Contactați de ecopresa.md, reprezentanții spitalului nu au comentat situația, spunând că vor oferi o reacție mai târziu, ulterior nu au răspuns la telefoanele repetate ale reporterului.
CNPIEC spune că a fost sesizat de către un pacient al spitalului Toma Ciorbă care a expediat mai multi imagini cu privire la modul de gestionare a deşeurilor medicale, care sunt și „deşeuri periculoase”. Situația a fost confirmată, iar din imagini se vede cum sergini folosite, ambalaje ale medicamentelor, dar și alte deșeuri sunt aruncate la coșul de gunoi, sub cerul liber.
În context. CNPIEC solicită organelor de specialitate să intervină de urgență în vederea stopării acestei practici periculoase. De asemenea solicită Ministerului Sănătății să dispună ample campanii de informare a responsabililor din cadrul instituțiilor medicale cu privire la modul de gestionare a deşeurilor medicale “deşeuri periculoase”.
Precizăm că, potrivit Hotărîrii Ministerului Sănătății Nr. 5 din 14.12.2001, deşeurile periculoase includ: ace, ace cu fir, catetere, seringi cu ac, perfuzoare, lame de bisturiu de unică folosinţă, pipete, sticlărie de laborator sau altă sticlărie spartă sau nu, care au venit în contact cu material infectat. Aceste deşeuri se consideră infecţioase, conform Precauţiunilor Universale.
Colectarea deşeurilor tăietoare-înţepătoare trebuie făcută în cutii cu pereţii rezistenţi la acţiunile mecanice. Aceste cutii trebuie prevăzute cu capac special care să permită introducerea deşeurilor şi să împiedice scoaterea acestora după umplere, avînd pentru aceasta un sistem de închidere definitivă. Materialul din care se confecţionează aceste cutii trebuie să permită incinerarea cu riscuri minime pentru mediu. Cutiile se marchează cu galben şi, eventual, cu pictograma “pericol biologic”, deoarece conţin deşeuri care sunt în acelaşi timp tăietoare-înţepătoare şi infecţioase.