După 20 de ani, revista National Geographic îşi încetează apariţia în România
Revista National Geographic îşi încetează apariţia în România, după 20 de ani. Anunțul a fost făcut de redactorul-şef al publicației Cătălin Gruia. Potrivit lui, decizia a fost luată pe fondul problemelor financiare ale companiei editoare, City Publishing.
„Trustul de presă City Publishing nu va continua publicarea brandului National Geographic în România. Asta înseamnă că, cel puțin deocamdată, revista dedicată științei, explorărilor și aventurii, care conectează curioșii de pe întreaga planetă, nu va mai apărea în țara noastră”, a scris Gruia pe pagina oficială a revistei.
Gruia a mulțumit tuturor colaboratorilor revistei care au pus umărul la apariția acesteia, jurnaliști, fotografi, traducători, corectori, art-directori, ilustratori, consultanți de primă mână
„În acest spirit al spirit al excelenței, acum, când răsfoiesc cu nostalgie amintiri și pagini din cea mai frumoasă revistă din lume, în ediția ei românească, vreau să vă mulțumesc tuturor, cititorilor, prietenilor și colaboratorilor vechi și noi, cu care am clădit National Geographic România în ultimii 20 de ani. Pe curând, sper!”, a semnat Cătălin Gruia, redactor șef National Geographic & NG Traveler România (2014 – 2022)
Revista National Geographic a apărut în România în mai 2003, fiind editată de Sanoma Hearst România. Compania a fost preluată ulterior de grupul german Burda şi, în urmă cu un an şi jumătate, a trecut la City Publishing, conform paginademedia.