fbpx

Deficit de specialiști în energetică în Republica Moldova – toți cei interesați sunt așteptați la UTM și la cursuri

 Deficit de specialiști în energetică în Republica Moldova – toți cei interesați sunt așteptați la UTM și la cursuri

senys.ro

Susține Ecopresa, distribuie!

Domeniile energiei regenerabile și eficientizării energetice se dezvoltă cu pași uriași în ultimii ani, iar specialiștii în aceste sfere sunt la mare căutare. Boomul din energetică a scos la iveală deficitul de oameni capabili să contribuie la realizarea noilor tipuri de proiecte, precum proiectarea, instalarea și depanarea panourilor fotovoltaice și a sistemelor eoliene, crearea stațiilor de biogaz, eficientizarea energetică a clădirilor ș.a. Este nevoie de ingineri-energeticieni, de profesioniști care pot coordona activitatea sistemelor digitale în această sferă, de juriști ce cunosc actualul cadru legal-normativ, de manageri capabili să perceapă și să gestioneze situația în ansamblu. Ecopresa a discutat pe această temă cu Dumitru Braga, decanul Facultăţii Energetică și Inginerie Electrică a Universității Tehnice din Moldova (UTM), și Vladimir Ursu, expert în eficiență energetică și microclimat. 

Tinerii atrași de energetică sunt așteptați la Universitatea Tehnică din Moldova 

Mulți specialiști se adaptează din mers, urmează instruiri de perfecționare sau de recalificare la cursuri organizate pe lângă instituțiile de învățământ, cu sprijinul Centrului Național de Energie Durabilă (CNED) și al partenerilor externi.

„Nevoie de specialiști în domeniul energetic este. Evident, noi avem acum un boom, necesitatea de acești specialiști crește exponențial. Și în perioada următoare va fi nevoie de ei. Dar, bineînțeles, nu va fi aceeași creștere”, spune Dumitru Braga, decanul facultății de la UTM.

El speră că și părinții vor fi interesați să-și încurajeze copiii în alegerea unei specializări în sfera energetică.

Există ramuri ale energeticii unde practic copiii nu vin să învețe. În sectorul termo-energetic nu avem… Nu avem la „automatizări”, care sunt importante pentru toate întreprinderile și sectorul energetic”, precizează decanul.

Cursuri de audit energetic, eficiență energetică, proiectare, instalare și depanare a panourilor solare

montajfotovoltaice.ro

Potrivit lui, de la începutul anului, pe lângă Facultatea Energetică și Inginerie Electrică a UTM s-au desfășurat cursuri pentru auditorii energetici, pentru specialiștii care promovează eficiența energetică în sectorul industriei. Anterior, au fost pregătiți auditori energetici pentru sectorul „clădiri”. La fel, facultatea a fost implicată în instruirea instalatorilor, depanatorilor de panouri fotovoltaice. Apoi au fost lansate cursuri pentru proiectanți de sisteme fotovoltaice.

„Ne străduim să contribuim la acoperirea cererii de pe piață prin instruirea specialiștilor. Dar ar fi de dorit să vină copiii să studieze la ciclul I, licență, ca să putem pregăti specialiști nu doar pentru un segment îngust, cum ar fi „instalatori de sisteme fotovoltaice”, dar în general specialiști pentru sistemul energetic”, menționează Dumitru Braga.

„A fost suficient un black-out, adică să rămână Republica Moldova fără energie electrică, pentru ca să cunoască până și copiii cum ajunge energia electrică în casele noastre și care sunt problemele. Peste tot în lume, sectorul energetic este unul important, este o ramură strategică de care statul trebuie să aibă grijă. Și nu doar când au loc crize să-și aducă aminte. Inclusiv, statul trebuie să aibă grijă de aspectul pregătirii specialiștilor. Am avut în anii `90 ai secolului trecut un interes sporit pentru economie și juridică, acum avem interes față de IT. Celelalte specialități rămân în umbră”, constată decanul.

Studenții de la Facultatea de Energetică vor face practica de laborator pe echipamente moderne, donate de Uniunea Europeană.
În total, cinci instituții de învățământ au primit din partea UE echipamente pentru studiile în domeniul energetic, în valoare de peste 420.000 de dolari, în cadrul proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD. Astfel, studenții vor însuși cele mai moderne tehnologii din domeniul energetic, pentru a fi bine pregătiți pentru piața muncii.

VEZI ȘI: VIDEO. Instalarea panourilor fotovoltaice: cât ne costă și de la ce începem

Lipsesc specialiștii care să asigure mentenanța sistemelor

De la începutul anului este aplicat un nou cadru legal-normativ în domeniul fotovoltaicelor și se resimte un deficit de profesioniști adaptați la „noile reguli de joc”, apar obstacole de ordin birocratic, spune Vladimir Ursu, expert în eficiență energetică și microclimat, directorul executiv al Asociației Obștești „Renașterea Rurală”.

„Cea mai mare problemă cu care ne-am confruntat a fost legată de panourile pentru încălzirea apei calde menajere – sunt foarte puțini specialiști care să asigure mentenanța. Au fost implementate în Republica Moldova mai multe proiecte ample – pe la școli, grădinițe sau alte obiective de menire socială. Au fost montate panouri pentru încălzirea apei calde menajere, dar mentenanță nu este. Majoritatea dintre ele nu funcționează, deși au fost investiți foarte mulți bani după aceasta. Nu funcționează din motiv că companiile nu prea vor să ia în mentenanță sisteme care au fost construite sau executate de altcineva”, povestește expertul.

Potrivit lui, acum doi ani, „chiar cu salarii destul de bune, cum ar fi salariile prin Europa”, companiile care montează panouri fotovoltaice nu găseau lucrători, nici chiar lucrători necalificați. Acum, situația este mai bună.

Serviciile de audit energetic sunt scumpe din cauza că avem puțini specialiști

„Pe piața energiei durabile mai avem nevoie de persoane care să facă evaluările – de auditori energetici. Ei sunt foarte puțini, serviciile lor sunt foarte scumpe, de mii de euro în cazul proiectelor inițiate de instituții de stat. Gospodăriilor, mai ales din mediul rural, le este greu să facă față costurilor pe care le presupune invitarea unui specialist care să realizeze o termoscanare sau să facă o evaluare din punctul de vedere al eficienței energetice. Costă scump, pentru că sunt puțini specialiști”, menționează Vladimir Ursu.

Expertul confirmă că mai există un deficit de proiectanți, de specialiști în domeniul construcțiilor ecologice. S-a confruntat cu această problemă când s-a apucat să construiască prima casă de cânepă din Republica Moldova.

VEZI ȘI: Premieră pentru Republica Moldova: în Parcul Național „Nistrul de Jos” se construiește o casă din cânepă industrială. Ecologică, eficientă energetic și rezistentă la foc 

„În anii următori, vom avea nevoie de specialiști IT care să poată monitoriza, instala diverse gadgeturi care să gestioneze locuința noastră, oficiul din punctul de vedere al eficienței energetice. De specialiști care se vor reprofila pentru aceleași colectoare solare aer-aer, de exemplu, care au apărut acum, nu demult. Un specialist în domeniul eficienței energetice trebuie permanent să învețe. În caz contrar, nu va fi competitiv. Există foarte multe tehnologii care pot fi aduse în Republica Moldova, dar nu are cine să le gestioneze. Și este foarte costisitor să investești într-o tehnologie nouă – până ia amploare, nu există suficient de lucru, salariu stabil. De aceea și stagnează acest compartiment”, constată Vladimir Ursu.

Și elevii din clasele primare vor afla cum energetica poate deveni prietenoasă mediului

Ministerul Energiei, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, a inițiat anul acesta un proiect pilot de includere a materialelor educaționale privind energia și mediul pentru elevii de toate vârstele (clasele I-XII). Până la vară, în martie-mai, va fi organizat un curs de instruire pentru cadrele didactice. Proiectul este realizat cu sprijinul suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ministerul Energiei își propune să promoveze astfel eficiența energetică și conștientizarea impactului consumului de energie asupra mediului.

Această publicație a fost produsă cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Eleonora Lisnic