Competiția Moldova Eco Energetică – locul unde își pot încerca „puterile” start-upurile în domeniul energiei verzi
Agenția pentru Eficiență Energetică și Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) anunță lansarea Competiției Moldova Eco Energetică pentru start-upurile din cadrul proiectului Clean Technology Innovation Programme for SMEs Start-ups in the Republic of Moldova, ediția 2022.
Competiția Moldova Eco Energetiсă are ca scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniul vizat.
Recepționarea propunerilor de start-up are loc în perioada 10 august – 10 septembrie, iar participanții pot aplica la una din aceste categorii:
- Eficiența energetică;
- Energia regenerabilă;
- Eficiența apei;
- Clădiri verzi;
- Transport verde.
Valoarea premiului pentru fiecare categorie este de 10.000 de dolari. Doritorii pot accesa formularul de participare aici.
Participanții concursului vor fi instruiți în dezvoltarea afacerii lor de la zero atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Câștigătorii vor participa la concursul internațional organizat de UNIDO la Viena, unde vor concura cu start-upurile din cele zece țări în care este implementat acest concept.