fbpx

Comisia Europeană vrea măsuri pentru protejarea solului

Susține Ecopresa, distribuie!

Comisia Europeană a inițiat o consultare publică online privind dezvoltarea unei posibile legi a UE despre protejarea solului.

„Solurile sunt fundamentul securității noastre alimentare, furnizând 95% din alimentele pe care le consumăm. Solurile sănătoase sunt vitale pentru viața pe Pământ. Ele furnizează multe servicii și sunt esențiale în atingerea obiectivelor-cheie ale Acordului ecologic european, cum ar fi neutralitatea climatică, restaurarea biodiversității, poluarea zero, sistemele alimentare sănătoase și durabile și un mediu rezistent”, se arată într-un comunicat al CE.

Strategia UE pentru sol pentru anul 2030, adoptată la 17 noiembrie 2021, stabilește viziunea de a avea toate solurile în stare sănătoasă până în 2050 și de a face din protecția, utilizarea durabilă și restaurarea solurilor norma. De asemenea, documentul anunță că Comisia va depune o nouă propunere legislativă privind sănătatea solului, care oferă un cadru juridic cuprinzător pentru protecția solului, asigurând același nivel de protecție care există pentru apă, pentru mediul marin și aer în UE. Această propunere va completa Legea privind restaurarea naturii și va asigura sinergii cu acțiunile de atenuare și adaptare la schimbările climatice.

Gestionarea și restaurarea durabilă a solului necesită implicarea unei game largi de actori economici și societali. Prin urmare, de la fermieri la pădurari, de la planificatori ai teritoriului la industrie, de la guvernele naționale la autoritățile locale, de la ONG-uri la cetățeni, toate părțile interesate sunt invitate să-și împărtășească opiniile cu privire la această inițiativă privind sănătatea solului printr-o consultare online care se desfășoară până pe data de 24 octombrie 2022.

„Modul în care folosim pământul este decisiv. Poate să compromită sau să favorizeze progresul în stoparea pierderii biodiversității și a schimbărilor climatice. De asemenea, este din ce în ce mai evident modul în care solurile sănătoase sunt esențiale pentru securitatea și siguranța alimentară în UE și nu numai. Acțiunea pentru protecția solului este o trăsătură proeminentă a Pactului ecologic european și se află în centrul agendelor noastre europene și internaționale”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius.

Solurile găzduiesc peste 25% din biodiversitatea lumii, reprezintă cel mai mare rezervor de carbon terestru de pe planetă și joacă un rol cheie în economia circulară și adaptarea la schimbările climatice. Cu toate acestea, aproximativ 60-70% din ecosistemele de sol ale UE sunt nesănătoase și suferă de degradare. Se consideră că degradarea solului costă UE în jur de 50 de miliarde de euro pe an. Oprirea și inversarea tendințelor actuale de degradare a solului ar putea genera până la 1,2 trilioane EUR pe an în beneficii economice la nivel global, potrivit datelor oferite de Comisie.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu