Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Cod galben de caniculă. Temperaturile prognozate
Meteorologii au anunțat cod galben de vreme caniculară în întreaga țară. Astfel, astăzi, 11 iulie, se prevede ca temperatura maximă a aerului după orele amiezii să atingă valori de +34 de grade.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat există risc de afectare a stării de sănătate a populaţiei (leşinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii). În același timp, vor fi afectate și plantele prin veştejirea, uscarea, îngălbenirea frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întreruperea creşterii culturilor agricole.
Pentru a evita riscul se recomandă:
- evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11 – 18;
- purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise
- confecționate din țesături naturale;
- consumul zilnic a circa 1,5 – 2 litri de lichide;
- evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice;
- reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice.