„Casele sufletului meu sau Cronica unui ecologist”. Un activist de mediu lansează o carte autobiografică
Expertul de mediu și formatorul de opinie Vladimir Garaba mai scrie și cărți, iar vineri, 14 iulie, își prezintă noua sa lucrare. Este vorba despre cartea autobiografică „Casele sufletului meu sau Cronica unui ecologist”.
„Este o lucrare de genul memorialisticii, literatura amintirilor. Încă din anii de studenție, când învățam la Facultatea de Biologie a Universității de Stat, mă gândeam să fac ceva pentru a imortaliza satul meu de baștină, cu universul său sacru ce m-a făcut om, mi-a dat o traiectorie sănătoasă în viaţă. Această stare am găsit-o întâmplător, răsfoind recent notițele mele, datate cu anul 1967. Atunci mi-am propus să scriu o carte despre localitate. Acest vis l-am realizat în timp”, precizează Vladimir Garaba într-un dialog cu reporterul ecopresa.md.
Autorul este originar dintr-un sat din Bugeac (Opaci, raionul Căușeni), de unde și-a luat zborul în lume în anul 1966. După ce a absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, a lucrat în mai multe orașe și raioane din țară. Pe parcursul vieții, a trăit în 27 de locuințe, care i-au servit ca loc de pornire pentru a descrie viața în ordine cronologică. De aici și provine prima parte a denumirii cărții. A studiat trecutul satului natal, fiind coautor al monografiei „Opaci: file de istorie”, precum și a neamului Garaba, izbutind să identifice nouă generații.
„Pentru mine, ca autor, scrierea acestei cărți autobiografice este un prilej de a transmite un mesaj personalizat rudelor, oamenilor concreți din viaţa mea, dar e şi ca un testament pentru urmașii urmaşilor mei. Or, cuvântul scris se va păstra în timp şi va ajunge, neîndoelnic, până la stră-strănepoți. Pe această cale, generațiile viitoare vor avea acces la arhiva spirituală a neamului meu, vor ști prin ce greutăți am trecut, onorând tradițiile, strămoșii, crezul în Dumnezeu”, a menționat Vladimir Garaba.
Autorul menționează că, prin intermediul acestei lucrări, își propune să aducă un omagiu etern arborelui genealogic al neamului Garaba, originar dintr-un sat vechi moldovenesc, situat în stepa Bugeacului. „Și, dacă în cinstea înaintaşilor unii construiesc statui sau instalează plăci comemorative, eu îmi propun să ridic un monument spiritual pentru urmaşii mei, ca ei să onoreze cu sfinţenie rădăcinile neamului”.
Ultimii 35 de ani Vladimir Garaba i-a consacrat protecției mediului, fiind militant cunoscut al Mișcării Ecologiste din Moldova. Respectiv, cea mai mare parte a conținutului cărții este dedicată anume acestui domeniu. În special, s-a referit la activitatea pe care a desfășurat-o pe tărâmul ecologiei în municipiul Chișinău, în perioada anilor 1993-2015. Tot în acest capitol, descrie cooperarea cu alți membri activi ai Mișcării Ecologiste din Moldova.
„De fapt, am făcut și o scurtă istorie a Mișcării Ecologiste din Moldova, de la fondarea organizației, în anii `90, până în 2023. Am scris despre cele mai importante proiecte ale MEM, dar și despre colegii cu care am lucrat împreună în toți acești ani – Alecu Reniță, Ioana Bobână, Andrei Dumbrăveanu, Petru Cocârță, Gheorghe Malarciuc, Ion Dediu”.
Autorul nu a uitat să aștearnă pe hârtie și fragmente în care povestește despre colaborarea lui cu mass-media, menționând jurnaliștii care scriau despre diverse probleme de mediu. Pe filele lucrării autobiografice a lui Vladimir Garaba sunt abordate și alte teme. Iată câteva titluri de capitole și paragrafe: „Cine au fost înaintașii mei?”, „Povestea unchiului Afon întemnițat în GULAG”, „Întoarcerea la baștină”, „Libertatea ne costă mult”, „Personalități din elita politică a Moldovei”, „File din istoria localității Buneți”, „Grădina noastră – paradisul florilor”, „Mesaj către nepoți”.
Cartea „Casele sufletului meu sau Cronica unui ecologist” va fi lansată vineri, 14 iulie, ora 12.00, la Biblioteca „Transilvania” din capitală. Lucrarea are peste 300 de pagini și a fost tipărită într-un tiraj de 200 de exemplare.