Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Au fost aprobate noi prevederi în evaluarea de mediu. Modificările la legislație vizează și agenții economici
Nivelul de protecție a mediului va fi sporit, iar efectele negative asupra mediului și sănătății umane vor fi prevenite sau diminuate. Cel puțin asta prevăd modificările la mai multe acte normative legate de mediu aprobate de Guvern. Conform documentului, modificările vor permite perfecționarea cadrului normativ în domeniul evaluării de mediu în conformitate cu cerințele principiului statului de drept și a standardelor internaționale.
„Proiectul de lege va asigura promovarea unei politici orientate spre atingerea obiectivului de reducere a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice, stipulat în Pactul Verde European (European Green Deal)”, scrie într-un comunicat al executivului.
De asemenea, documentul urmărește diminuarea poverii administrative pentru agenții economici, prin reducerea termenului procedurii de evaluare a impactului asupra mediului până la 30 de zile lucrătoare. Agenții economici, în calitate de inițiatori ai activității planificate, vor achita o taxă pentru eliberarea acordului de mediu, suma căreia va fi calculată în funcție de etapa procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Stabilirea cuantumului taxelor pentru coordonarea procesului de evaluare și eliberarea acordului de mediu se va realiza de către Agenția de Mediu, în baza Metodologiei de estimare a costurilor administrative.
„Finalitatea urmărită prin aprobarea proiectului de lege este asigurarea unui nivel înalt de protecție a mediului, prevenirea și diminuarea efectelor negative asupra mediului, inclusiv asupra sănătății umane și dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova prin perfecționarea cadrului normativ în domeniul evaluării de mediu în conformitate cu cerințele principiului statului de drept și a standardelor internaționale”, se menționează în nota informativă a documentului.
Totodată, urmare a adoptării și implementării proiectului, se așteaptă reducerea impactului proiectelor publice și private asupra mediului și sănătății populației, diminuarea cheltuielilor statului pentru restabilirea ecosistemelor, reducerea riscului poluării mediului, reducerea pierderii biodiversității.
În document au fost introduși noi termeni ca: „evaluarea impactului asupra mediului”, „acord de mediu”, „evaluarea biodiversității”.