Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Asociațiile de locatari sunt invitate să participe la un program de reabilitare energetică a blocurilor. Un nou apel de proiecte
Asociațiile de locatari vor beneficia de reducerea facturilor la energie, creșterea nivelului de confort termic în apartamente, creșterea valorii de piață a proprietății și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Acestea sunt printre beneficiile noului apel lansat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
„Dacă vom eficientiza clădirile noastre și le vom aduce la standardele de performanță ale Uniunii Europene, aceasta va însemna că vom reduce de două ori nu doar consumul, dar și plățile. De două ori vom reduce costurile pentru energie”, a explicat Victor Parlicov, ministrul Energiei, într-un interviu realizat live de Ecopresa.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat programul Fondul de Eficiență Energetică Rezidențial, în care vor fi renovate circa 8.500 de apartamente, circa 5.000 de case individuale vor primi contribuții din buget pentru lucrări de eficientizare energetică.
Se va acorda o atenție specială gradului de vulnerabilitate energetică al proprietarilor de locuințe. Cei mai vulnerabili vor beneficia și de alocații suplimentare din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice pentru acoperirea parțială a contribuției personale în proiecte.
„Invităm să participe asociațiile de locatari de pe tot teritoriul Republicii Moldova. La apelul precedent au participat și beneficiat de raportul de audit 25 de asociații de locatari, inclusiv din Ceadîr-Lunga, Bălți și Strășeni. Respectiv, toate clădirile sunt eligibile”, a declarat pentru Ecopresa Aliona Chersac, șefa secției Consultanță, Comunicare și Informare din cadrul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Pentru a participa la concurs, asociațiile de locatari trebuie să depună dosarul până la 15 mai 2024. Dosarele pot fi expediate în format electronic la adresa de e-mail: office@cned.gov.md, iar pe suport de hârtie pot fi depuse la sediul CNED din str. Alecu Russo 1, bloc A1, etajul 10.
Dosarul trebuie să conțină:
●Scrisoare de intenție (Descarcă aici);
●Decizia consiliului de administrație al asociației sau hotărârea adunării generale a asociației care confirmă intenția de participare în cadrul proiectului pentru a elabora auditul energetic;
●Formularul de aplicare (Descarcă aici);
●Raportul financiar pentru perioada 2023, împreună cu Balanța financiară pentru anul 2023, conform indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității în organizațiile necomerciale;
●Extras din registrul de stat al persoanelor juridice;
●Decizie privind înregistrarea modificărilor datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice (componența membrilor consiliului de administrare);
●Extrasul bancar privind existența și soldul Fondului de rezervă/ de economii/ de dezvoltare și reparație.
Pentru informații suplimentare, poate fi consultat ghidul de la următorul link: Ghid de aplicare
Persoane de contact: Alexandra Vîlcu / Doina Hangan – 022 49 94 44 , ext. 2.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat vineri, 5 aprilie, programul Fondul de Eficiență Energetică Rezidențial, în cadrul căruia vor fi renovate circa 8.500 de apartamente, circa 5.000 de case individuale. Aceste gospodării vor primi contribuții de la buget pentru lucrări de eficientizare energetică.
***
Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene prin Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.