Ai o idee de afacere ecologică? Participă la Climate Launchpad 2020 – Green Startups Competition
Ai o idee de afacere ecologică și dorești să o duci la următorul nivel? Atunci participă la competiția ClimateLaunchpad 2020 – Green Startups Competition.
ClimateLaunchpad este un program gândit pentru a ajuta pe oricine să-și dezvolte ideile/inițiativele ecologice în afaceri profitabile. Programul prevede o serie de traininguri, sesiuni de coaching și networking în domeniul antreprenoriatului.
Participarea este gratuită, iar întreg programul se desfășoară în limba engleză. Pentru a te înregistra intră aici.
Programul este format din patru etape:
1) Boot Camp – 19-21 Iunie
Programul va începe cu o business tabără de două zile, pe parcursul căreia participanții vor avea parte de instruire intensivă din partea unui trainer internațional, cu o vastă experiență în domeniul destartup.
2) Sesiuni de coaching – Iunie – Iulie
Vor urma șase sesiuni de coaching împreună cu mentori locali. Fiecare sesiune abordează o temă cheie în construirea unui plan de afaceri (segmentarea pieței, finanțe, valoarea unică a produsului/serviciului, tehnici de vânzări și promovare etc.), precum și metode de atragere a investitorilor.
3) Finala Națională – August
În cadrul Finalei Naționale, participanții își vor prezenta planul de afaceri în fața unui juriu profesionist. Două din cele mai promițătoare idei vor merge mai departe la Finala Globală, unde vor concura cu finaliști din peste 50 de țări.
4) Finala Globală – Septembrie
În cadrul Finalei Globale echipele își vor prezenta ideile în fața unor investitori și antreprenori de top din domeniul startup-urilor la nivel global. Vor primi feedback despre cum să își îmbunătățească ideea și vor avea ocazia să își discute amănunțit planul de afaceri în cadrul sesiunilor de networking.
Locul I se premiază cu 10.000 de EURO, locul al II-lea cu 5.000 de EURO, iar locul al III-lea cu 2.500 de EURO.
Informații despre #ClimateLaunchpad, cum să intri în competiție și alte noutăți sunt disponibile la www.climatelaunchpad.org și pe pagina de Facebook a inițiativei locale.