Una din barierele în dezvoltarea agriculturii ecologice în Republica Moldova are loc chiar la nivel de producere — lipsa materialului semincer certificat ecologic. Totuși, atât legislația națională, cât și cea europeană, îi permit producătorului să utilizeze material săditor convențional, dacă acesta îndeplinește anumite condiții: nu a fost tratat cu produse pesticide, nu provine din
culturi modificate genetic etc.
.
O altă barieră este lipsa conștientizării de către consumator a importanței produselor ecologice. Chiar dacă tot mai mulți moldoveni au început să se intereseze de alimentele ecologice, majoritatea încă preferă, în cele mai multe cazuri, produsele care au costuri mici, fără să atragă prea multă atenție la calitate. Pentru a contracara acest aspect, MAIA a întreprins mai multe măsuri de promovare a produselor ecologice, precum deschiderea de secţii speciale în supermarketuri, care vând produse ecologice certificate de origine vegetală, și organizarea de expoziții cu vânzare a mărfurilor ecologice.
Unul din locurile unde chișinăuenii pot găsi cu regularitate produse eco este
piața EcoLocal. Din 2018, piața este organizată în fiecare weekend la centrul de afaceri Kentford (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202) de către Asociația Consumatorilor și Producătorilor Ecologici și Artizanali din Moldova, unul din scopuri fiind „
să încurajeze mai mulți producători autohtoni să treacă la agricultura ecologic certificată”. În decembrie 2021, pretura Buiucani a refuzat să acorde autorizația de funcționare a pieței pe tot anul 2022, organizatorii obținând doar
autorizație lunară.
Anul trecut, Asociația Obștească
„EcoVisio” a lansat, la rândul său, o campanie de sensibilizare a consumatorilor din R. Moldova, cu titlul „Dar ție îți pasă?”. Daniela Fornea, manager al proiectului
Rural Agroecology Resilience Hub în cadrul EcoVisio, spune că scopul campaniei este de a-i susține pe consumatori să aleagă conștient, să dorească să procure eco, astfel încât tot mai mulți fermieri să dorească să producă pentru consumatori.