Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Administraţia Biden restabileşte studiile privind impactul asupra mediului, restricţionate de Trump
Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat marţi că restabileşte obligativitatea pentru agenţiile federale de a studia toate consecinţele de mediu generate de marile proiecte de infrastructură, inclusiv cele care privesc schimbările climatice, revenind astfel asupra unei reforme realizate în 2020 de Donald Trump, informează AFP și Agerpres.
Anunţul de marţi vizează o lege, National Environmental Policy Act (NEPA), potrivit căreia orice proiect al unei construcţii majore din Statele Unite – autostrăzi, oleoducte, etc. – trebuie să fie precedat de un studiu de impact asupra mediului, desfăşurat de agenţia federală corespunzătoare.
În 2020, administraţia preşedintelui republican Donald Trump a limitat aplicarea legii, mai ales în ceea ce priveşte necesitatea de a ţine cont de impacturile “cumulative” ale unui proiect (precum contribuţia la schimbările climatice), argumentând că aceste studii au un grad prea mare de complexitate şi necesită prea mult timp.
Administraţia preşedintelui democrat Joe Biden, care, de când se află la putere, a revenit asupra mai multor decizii privind mediul înconjurător luate de Donald Trump, a ales astfel să restabilească aplicarea dispoziţiilor anterioare ale legii menţionate.
Agenţiile federale americane vor trebui din nou să evalueze consecinţele “directe, indirecte şi cumulative ale unei acţiuni”, a anunţat Council on Environmental Quality (CEQ) de la Casa Albă într-un comunicat. Această dispoziţie include evaluarea “într-o manieră completă a impacturilor asupra schimbărilor climatice”, precum şi “a poluării suplimentare din cartiere deja copleşite de un aer poluat sau de o apă murdară”, precizează documentul.
De asemenea, agenţiile federale americane vor putea să studieze din nou “abordări alternative susceptibile să minimalizeze costul de mediu şi pe cel de sănătate publică”, în parteneriat cu populaţiile locale.
Casa Albă a promis că decizia de marţi nu va determina amânări suplimentare pentru proiectele de construcţie aflate în etapa de analiză.
Măsura “va contribui ca astfel de proiecte să fie construite în maniera corectă încă de la început”, a declarat Brenda Mallory, directoarea CEQ, citată în comunicat.
Administraţia democrată de la Washington a anunţat totodată că va propune “în lunile următoare” modificări suplimentare pentru această lege.
Modificările urmează să fie anunţate “cât mai repede posibil” şi vor fi “cele mai solide posibil”, a declarat Leslie Fields, de la ONG-ul de mediu Sierra Club, care a lăudat faptul că această “protecţie de bază a mediului” a fost de acum restabilită.
Anunţul de marţi reprezintă “un pas înainte esenţial”, a declarat Abigail Dillen, de la asociaţia Earthjustice, însă “administraţia Biden nu trebuie să se oprească aici”.
Administraţia preşedintelui Joe Biden, care a făcut din lupta împotriva schimbărilor climatice una dintre priorităţile agendei sale, a fost aspru criticată în ultimele zile de asociaţiile ecologiste şi de mediu, după ce a anunţat că a reluat vânzările de concesiuni pentru exploatarea de hidrocarburi pe terenurile federale americane.