El Niño: fenomenul climatic din Pacific care poate influența și vremea din Republica Moldova
„Vânzarea Stadionului Republican a fost efectuată netransparent”. Ce cred activiștii civili despre eliberarea terenului fostului Stadion Republican
Sursa: Gazeta de Chișinău
Republica Moldova a încheiat procesul de eliberare a terenului fostului Stadion Republican, care urmează să fie transmis Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA la Chișinău, împreună cu amenajarea unui parc public, cu păstrarea porților istorice ale fostului stadion.
Inițiativa este discutată de aproape un deceniu, iar următorul pas aparține guvernului SUA, care trebuie să confirme oficial achiziția și să achite suma de 18 milioane de euro pentru a deveni proprietari. După finalizarea acestor proceduri, autoritățile centrale vor semna actele de predare-primire și vor înregistra terenul în Registrul Bunurilor Imobile, fapt ce va permite începerea lucrărilor de dezvoltare.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a menționat în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova din 3 iunie că proiectul este unul important pentru parteneriatul dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii. „Cred că va avea loc și o dezvoltare frumoasă a acestui cartier istoric din orașul Chișinău, cu păstrarea componentei istorice, a porților emblematice ale fostului stadion”, a relatat acesta, menționând transformările pozitive după construcția unui sediu al Ambasadei SUA la Kiev și la București.

Decizia autorităților a provocat mai multe reacții
Vlada Ciobanu, activistă civică a comparat într-o postare pe rețelele de socializare situația cu cea a Ambasadei SUA la București, amplasată la marginea orașului, o alegere influențată de dimensiunea clădirii și de necesitatea de a evita presiuni suplimentare asupra infrastructurii urbane.
Activista a declarat pentru Ecopresa că, vânzarea Stadionului Republican a fost efectuată netransparent, fără consultarea locuitorilor, fiind începută în perioada statului capturat și continuată de guvernarea actuală. „Mai multe persoane, inclusiv experți în urbanism, au vorbit încă din 2019 despre „Efectul Ambasadei”, o zonă ultrasecurizată, respectiv, mai multe garduri, restricții și supraveghere. Tocmai de asta, noile Ambasade SUA sunt construite în afara centrelor istorice, cum este cazul și la București. Totodată, Stadionul Republican a fost mereu un spațiu public. începând cu piața Fânului în sec. XIX și apoi Stadion în care au avut loc numeroase competiții și evenimente și despre care mulți oameni au amintiri. Și la moment, este un spațiu verde, unul necesar într-un oraș poluat și afectat de schimbările climatice”.
Potrivit lui Ciobanu, un Plan Urbanistic Zonal este necesar pentru a înțelege cum se va gestiona situația traficului și ambuteiajelor într-o zonă deja aglomerată. „ Ar trebui să se comunice cu Primăria municipiului Chișinău, pentru a afla cum vor remedia poluarea aerului și fonică în acest proces, cât spațiu verde va rămâne într-un final în zonă, cum vor fi documentați și păstrați copacii, și nu în cele din urmă, cum vor fi implicați oamenii în procesul acesta. Este vorba de un cartier important din centrul istoric al orașului și autoritățiIl nu pot încă o dată să ignore cu desăvârșire locuitorii și locuitoarele capitalei”.
„Stadionul Republican este un bun comun, și nu o paragină”.
În Chișinău există un grup de inițiativă sub denumirea „Stadionul este Republican” – un grup de inițiativă format din reprezentanții mai multor organizații care activează încă din 2018 cu scopul de a proteja obiectul istoric vizat.
Contactată de Ecopresa, Lilia Nenescu, activistă și membră a grupului, a afirmat că poziția acestora rămâne neschimbată și critică față de modul în care a fost gestionat procesul.
„Cred că nu există nicio justificare morală sau legală pentru decizia autorităților de a vinde Stadionul Republican către Ambasada SUA pentru că este o decizie contrară interesului public, este o decizie netransparentă și nedemocratică”, a declarat aceasta.
Potrivit activistei, „transformarea terenului într-un spațiu inaccesibil publicului ridică întrebări mai largi despre cine decide viitorul orașului și cât de incluzive sunt aceste procese. Aceasta susține că, de-a lungul ultimului deceniu, mai multe categorii de cetățeni, urbaniști, artiști și activiști au cerut păstrarea Stadionului ca spațiu public, prin petiții, proteste, evenimente culturale și inițiative civice. Stadionul Republican este un bun comun, și nu o paragină. Este un spațiu care aparține memoriei colective a orașului, un spațiu în care oamenii au făcut sport, s-au întâlnit, au protestat, au învățat, și au imaginat alte viitoruri”, a subliniat Nenescu.

Aceasta a amintit și implicarea personală în cadrul grupului de inițiativă, menționând activitățile desfășurate în zonă. Ea a vorbit despre acțiuni de documentare ecologică și artistică, inclusiv crearea unui herbarium cu plante erbacee și o colecție de semințe, expuse ulterior în cadrul unor expoziții la Muzeul Zemstvei și Muzeul Național de Istorie.
„Pentru mine, Stadionul Republican a devenit și un loc al cercetării și al îngrijirii, unde am observat plantele care au crescut fără permisiunea nimănui”, a spus aceasta, descriind spațiul ca un ecosistem urban valoros, în contrast cu percepția de teren abandonat.
„Nu accept ideea că totul este de vânzare, că interesul public poate fi negociat în spatele ușilor închise și prezentat apoi ca fapt împlinit”, a relatat activista, subliniind că dezbaterea despre viitorul Stadionului rămâne una deschisă în societate.
Amintim că, pe 3 iunie, autoritățile au anunțat finalizarea procedurilor de eliberare a terenului fostului Stadion Republican, în vederea transmiterii acestuia către Statele Unite ale Americii. Potrivit autorităților centrale, partea americană a transferat deja prima tranșă de 3,2 milioane de euro, iar diferența necesară pentru acoperirea despăgubirilor urmează să fie rambursată ulterior, după prezentarea actelor confirmative, în limita a până la 7,5 milioane de euro, totodată, Agenția Proprietății Publice precizează că statul despăgubește exclusiv bunurile existente legal, confirmate prin acte și înregistrate conform legislației. Astfel, nu pot fi achitate din fonduri publice construcții neautorizate, bunuri neînscrise în registru sau pretenții fără suport juridic.
Postări asemănătoare












