Cazul poluării pe Răut: depășire de peste 20 de ori a nivelului de amoniu
Cazul poluării pe Răut: depășire de peste 20 de ori a nivelului de amoniu
sursa foto: Rezervația Natural-Culturală Orheiul Vechi
La 12 zile de la anunțul privind poluarea râului Răut, Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi a confirmat că sursa principală vine printr-un deversor subteran ce se evacuează printr-un colector situat în amonte de satul Pohorniceni. Analizele efectuate în laboratorul rezervației au arătat depășiri critice ale calității apei, rezultatele fiind transmise autorităților competente pe 26 martie. Abia pe 2 aprilie, Laboratorul de Referință al Agenției de Mediu a prelevat probe, iar rezultatele oficiale sunt așteptate în aproximativ 10 zile; deocamdată, prejudiciul adus mediului nu este cunoscut.
Deversarea în râul Răut a fost observată în seara de 25 martie, ne spun reprezentanții rezervației. „Volumul exact al deversărilor nu a fost cuantificat, însă au fost observate atât scurgeri constante de mică intensitate, cât și episoade de deversări masive (inclusiv cu substanțe tensio-active, la data de 25.03.2026), ceea ce indică volume semnificative și neregulate de poluanți”.
Rezultatele analizelor realizate de specialiștii din cadrul Direcției Patrimoniu Natural și Biodiversitate din cadrul Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” au arătat că „amoniul a ajuns până la 40,9 mg/l (cu depășirea normelor de aproximativ 20 de ori), mineralizarea a fost ridicată (până la 822 ppm), fiind depistată și prezența substanțelor tensio-active (substanțe chimice folosite în săpunuri și detergenți), precum și poluare bacteriologică pronunțată (Escherichia coli [bacterii care indică contaminare fecală și că apa poate fi periculoasă pentru consum sau viața acvatică] până la 100 MPN și peste, coliforme [bacterii care indică contaminare fecală] >1000 MPN), ceea ce indică deversarea apelor uzate neepurate”. Nota redacției: În chimie și, mai specific, în microbiologia aplicată (chimie analitică de mediu/alimentară), MPN înseamnă Most Probable Number (în română: Numărul Cel mai Probabil – NCP).
Administrația a transmis pe 26 martie rezultatele investigațiilor către autoritățile competente: Inspectoratul pe Protecția Mediului; Agenția „Apele Moldovei”, Centrul pentru Sănătate Publică Orhei.
Deversarea a condus la degradarea ecosistemelor acvatice din râul Răut
Impactul asupra ecosistemului, potrivit rezervației, „a condus la degradarea ecosistemelor acvatice: dezvoltarea hiper-eutrofizării (creșterea excesivă a algelor care reduce oxigenul din apă), riscuri de deficit de oxigen, deteriorarea stării ihtiofaunei [totalitatea peștilor din râu] și afectarea hidrobionților [organismele acvatice din râu]”.
„Speciile mai sensibile puteau dispărea sau își puteau întrerupe reproducerea”, au precizat specialiștii, subliniind că perioada era deosebit de critică, deoarece poluarea coincide cu reproducerea peștilor și amfibienilor.
Informațiile au fost oferite redacției Ecopresa după ce, pe 27 martie, administrația rezervației a semnalat public poluarea râului Răut.
Poluarea vine de la stația de epurare Orhei
Am contactat Inspecția pentru Protecția Mediului Orhei pentru a afla dacă a fost identificată persoana vinovată și ce amendă riscă. Ștefan Mihalaș a declarat pentru Ecopresa că „spuma care a plutit pe apa râului Răut a fost rezultatul epurării apelor uzate la Stația de Epurare din Orhei”.
„Au fost prelevate probe cu Laboratorul de Referință și așteptăm rezultatele. După asta o să putem lua o decizie. Analizele au fost prelevate pe 2 aprilie; rezultatele vor fi gata în aproximativ 10 zile”, a precizat acesta.
Postări asemănătoare











