(UPDATE) Salubrizarea de pe 8 aprilie pe râul Bâc, reprogramată pe 6 mai
(UPDATE): Din cauza timpului de afară, nivelului înalt de apă – organizatorii au decis să amâne evenimentul pentru timp mai cald și mai puțin ploios – 6 mai 2023.
(UPDATE): Din cauza timpului nefavorabil, organizatorii anunță că acțiunea de salubrizare a râului Bâc se transferă pe data de 8 aprilie.
(ȘTIREA INIȚIALĂ): După ce au efectuat o expediție pe râul Bâc, în albia căruia au descoperit mai multe gunoaie decât apă, membrii companiei Kayakingtours.md au anunțat o acțiune de salubrizare a râului în raza municipiului Chișinău. Duminică, 2 aprilie, toți doritorii sunt așteptați la acțiunea pe care inițiatorii au numit-o simbolic „Orașul merită să aibă un râu curat!”.
Kayakingtours.md lansează și un apel către locuitorii orașului Chișinăului să nu fie indiferenți și să se implice în acțiunea de salubrizare. „În toate orașele lumii, râul care curge prin oraș este o perlă. La Chișinău, s-a transformat într-un canal unde curge tot gunoiul. Problema inundării orașului în timpul ploilor abundente depinde, în primul rând, de capacitatea apei de a merge în aval. Ea nu are această oportunitate. Râul este acoperit de copaci căzuți și de zeci de tone de plastic și anvelope pentru mașini”, scrie în mesajul publicat de Kayakingtours.md pe rețelele sociale.
În opinia inițiatorilor, râul Bâc poate deveni, pe toată lungimea sa, principala arteră a orașului pentru bicicliști și pietoni care se plimbă în apropierea apei și a parcului verde umbrit. Aceasta s-ar întâmpla doar dacă ar fi curat, răcoare și nu ar sta parcate mașini peste tot.
Organizatorii le recomandă participanților să vină la curățenie cu următoarele lucruri:
– Mănuși
– Apă și o gustare
– Un telefon cu bateria încărcată pentru a contacta organizatorii și pentru a posta fotografii și videoclipuri cu tot ce găsiți acolo
– Cizme înalte până la genunchi
– O plasă pentru prinderea gunoiului/plasticului din râu
– O frânghie cu ancoră pentru a prinde cauciucuri și bușteni din apă
Persoanele care vor să participe la acțiunea de salubrizare se pot înregistra, completând acest formular.
Mai multe detalii pot fi obținute la numărul de telefon 069341330.
Acțiunea de salubrizare va fi organizată de Kayakingtours.md, în parteneriat cu ABS Recycling Moldova, AO Reciclare și Ecopresa.