Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Lucruri mai puțin știute despre lebedele care ne vizitează iarna: au nevoie de ajutor?
Lebedele sălbatice au devenit o prezență obișnuită pentru țara noastră. Aceste păsări pot fi văzute în stoluri mari în special în perioada sezonului rece.
Numerele mari de indivizi care se întâlnesc iarna pe bazinele acvatice din Republica Moldova se datorează faptului că există trei specii de lebede sălbatice care ne vizitează în perioada noiembrie – februarie.
Trei specii de lebede pe timp de iarnă
Potrivit ornitologilor, cea mai comună specie de lebădă este lebăda de vară – o specie care este în mare parte sedentară, adică stă la noi pe toată perioada anului, inclusiv iarna. La acestea se adaugă și mii de indivizi care vin din nordul continentului pentru a ierna la noi.
Pe lângă lebăda de vară, se întâlnește și lebăda de iarnă, care vine în număr mare din țări precum Finlanda, Suedia, Rusia europeană dar și siberiană.
Odată cu acestea vine și cea de treia specie de lebădă – lebăda mică – mai rară și mai greu de văzut, însă pe care ornitologii o observă în fiecare iarnă pe cele mai importante bazine acvatice ale țării. Așadar, iarna pot fi văzute lebede aparținând acestor trei specii, însă în restul anului rămânem doar cu lebăda de vară.
Ornitologi spun că lebedele, la fel ca orice alte animale sălbatice, sunt perfect capabile să-și găsească hrană chiar și pe timp de iarnă. Ele se hrănesc cu plante subacvatice, și întrucât acestea nu sunt bogate în calorii, păsările sunt nevoite să-și caute mereu de hrană și să zboare de la un lac la altul. De aceea, specialiștii atenționează oamenii că hrănirea lebedelor nu este întotdeauna necesară, și că ar putea avea consecințe neplăcute.
„Nu hrăniți lebedele!”, spun specialiștii
Conform expertei Silvia Ursul, vicepreședintă a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, problema este că oamenii nu știu cu ce alimente ar putea să hrănească păsările.
„Pâinea este un aliment interzis faunei sălbatice, pentru că aceasta conține enzime pe care păsările sălbatice, inclusiv lebedele, nu le pot digera. Nici un animal sălbatic nu poate digera aluatul. Iată de ce oamenii greșesc crezând că fac bine lebedelor, oferindu-le pâine. Lebăda se hrănește cu plante acvatice, de exemplu diverse alge pe care le găsește în apele dulci, de aceea, o hrană potrivită care ar putea înlocui mâncarea sa naturală ar fi foi de varză, foi de salată, fâșii subțiri de morcov sau anumite cereale, doar din când în când”, spune experta.
Totuși, hrănirea frecventă a lebedelor vine cu un preț pe care păsările îl plătesc scump. Acestea se pot obișnui foarte repede cu faptul că primesc mâncare și renunță la obiceiul de a zbura în alte zone în căutarea mâncării. Însă viața pe lac este periculoasă pe timp de iarnă, pentru că gheața poate avansa în zilele friguroase și, deseori, se întâmplă ca lebedele să rămână captive pe lacul unde știu că primesc mâncare.
„Atunci când vedem o lebădă care rămâne prinsă în gheața unui lac ne dăm seama că aceasta a fost anterior hrănită de om și chiar „domesticită”, superficial spus. Așteptând mereu hrană de la om, lebedele pierd din instinctul natural de reacție la condițiile vremii”, a adăugat experta.
Faptul că lebedele nu mai efectuează deplasări sezoniere în căutarea hranei este o fațetă urâtă a ajutorului oferit de om, căci răpește din cursul obișnuit al vieții acestor păsări sălbatice, mai explică Silvia Ursul. Cel mai bun mod în care putem ajuta lebedele este să nu le deranjăm. Dacă s-au așezat pe un lac și dorim să le ajutăm, o putem face prin a le oferi hrană foarte rar și exclusiv potrivită pentru ele. De asemenea, putem să ne apropiem de aceste păsări doar în cazul în care sunt rănite și au nevoie de ajutor medical.
Ornitologii ne recomandă să ne abținem de a le atinge sau mângâia, căci lebedele pot riposta puternic și riscă să rănească oamenii, în special copiii.