fbpx

Panourile solare vor deveni și de zece ori mai ieftine decât gazul, arată un studiu

 Panourile solare vor deveni și de zece ori mai ieftine decât gazul, arată un studiu

Sursa foto: enelx.com

Susține Ecopresa, distribuie!

Energia solară ar putea să devină mult mai ieftină. Deși acum există numeroase bariere când vine vorba de costul lor, un studiu recent susține că va fi mai puțin costisitor să ne încălzim casele cu panouri solare decât cu clasicele centrale pe gaz, scrie capital.ro.

Firma de cercetare energetică Rystad Energy din Oslo, Norvegia, susține că în Europa va fi și de zece ori mai scump să se folosească centrale pe gaz, pe termen lung, decât să se instaleze capacități solare fotovoltaice, informează Electrek. Nu mai este o noutate faptul că, în prezent, prețul gazelor naturale în Europa atinge sume astronomoce, din cauza scăderii exporturilor de gaze rusești.

Prețul gazului a explodat în acest an

Firma Rystad Energy spune că „prețurile spot pentru hub-ul de gaze al TTF din Țările de Jos, principala referință pentru Europa de Vest, au crescut de la o medie de 46 euro pe megawatt-oră (MWh) în 2021, la 134 euro pe MWh, până acum. Mai precis, este vorba de o creștere de 187%”. Iar gazul este vital pentru generarea de energie pe timpul iernii. Se preconizează însă că peste 50 gigawați (GW) capacitate solară și eoliană vor fi puși în funcțiune în 2023. Lor li se vor adăuga alți 30 GW capacitate nucleară, pe care compania franceză EDF plănuiește să o pună în funcțiune (1 GW = 1000000000 W).

De trei ori mai mult decât costul noilor instalații solare fotovoltaice

Rystad Energy estimează că prețurile TTF se vor stabiliza la aproximativ 31 euro pe MWh până în 2030, ceea ce va aduce costul nivelat al energiei electrice al centralelor existente mai aproape de 150 euro per MWh (Megawați oră. 1 Megawatt-oră (MWh) = 1 000 Kilowatt-oră (kWh). Adică de trei ori mai mult decât costul noilor instalații solare fotovoltaice.

Pentru ca centralele pe gaz să continue să fie competitive, prețurile gazelor ar trebui să scadă aproape de 17 euro pe MWh, iar prețurile permiselor pentru carbon ar trebui să scadă la 10 euro per tonă, ceea ce, potrivit Rystad, este „în prezent de neconceput”. Preţurile de referinţă ale permiselor pentru carbon din Uniunea Europeană au crescut în acest an, ajungând la 50,05 euro per tonă.

Carlos Torres Diaz, șeful firmei Rystad Energy, a declarat că gazul va continua să joace un rol important în mixul energetic european pentru o perioadă de timp. „Dar, dacă nu vor avea loc schimbări fundamentale, economia, precum și preocupările legate de climă, vor înclina balanța în favoarea surselor regenerabile”.

Studiul a mai constatat că, până în 2028, noua capacitate de generare a energiei curate, folosindu-se bani care altfel ar fi fost cheltuiți pentru importul gazelor, ar ajunge la 333 GW,  suficient pentru a genera 663 de Terrawați oră (TWh) de energie electrică (1 Terawatt-oră [TWh] = 1 000 000 000 Kilowatt-oră (kWh). Până în 2050, noua capacitate de energie regenerabilă va genera mai mult de 2 mii TWh.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Daniela Morari