fbpx

Pagubele cauzate de furtuna din Chișinău sunt estimate la 17 milioane de lei

Susține Ecopresa, distribuie!

Pagubele cauzate de ploaia puternică de acum două zile, care a făcut ravagii în sectoarele Ciocana și Râșcani ale capitalei, se ridică la 17 milioane de lei. Primăria municipiului Chișinău anunță că, în urma furtunii, au fost deteriorate mai multe acoperișuri, unele blocuri au fost inundate, iar apa a spălat fundațiile mai multor case. Lucrările pentru redresarea situației continuă și astăzi. 

Potrivit primarului Ion Ceban, la această etapă, pentru repararea instituțiilor de învățământ în care s-au atestat pagube sunt necesare aproximativ 12,5 milioane de lei. Totodată, pentru materialele de construcție din care vor fi reparate acoperișurile și se vor efectua lucrări în subsoluri sunt necesare alte 4,5 milioane de lei.

Ieri, 1227 de persoane au fost mobilizate în teren, preponderent în sectoarele Ciocana și Rîșcani, iar astăzi în lucrări similare sunt antrenați 1500 de oameni.

În acest scop, au mai fost mobilizate 133 de unități de transport de la toate regiile, inclusiv „Autosalubritate” și „Lumteh”.

În urma furtunii, au fost doborâți 56 de piloni. La ora actuală, doar 13 au fost restabiliți. Estimativ, există 585 de copaci căzuți la pământ sau grav afectați, dintre care au fost evacuați 122 de arbori. „Astăzi, sunt contractați 12 agenți economici pentru defrișări, pentru autoturnuri, utilaje, pentru intervenția pe străzile afectate”, a anunțat edilul care, ulterior, a făcut un apel către locuitorii capitalei, îndemnându-i să își scoată mașinile din curți pentru a facilita lucrările de curățare.

Pericolul este mare, nu pot interveni autoturnurile și alte utilaje. Ieri nu am reușit să intervenim în o treime din curți pentru că nu au putut fi evacuate mașinile”, a punctat Ceban.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu