Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Plantăm fapte bune la Nistrul de Jos: Se vor sădi copaci pe un segment de 10 hectare
O nouă acțiune de plantare va avea loc în această sâmbătă, 11 decembrie. Organizatorii își propun să planteze o fâșie forestieră, pe un segment de 10 hectare, pe vechea albie al râului Nistru- Nistrul Chior.
Organizatorii vor pune la dispoziția participanților instrumentele, materialul săditor, mănușile, transportul, ceaiul gustos și un ospăț cu bucate locale. Doritorii de a participa sunt așteptați sâmbătă, la ora 7:30 în fața la Hotel Chișinău, de unde se vor deplasa cu microbuzul la locul plantării.
Sosierea este planificată la ora 9:30, atunci organizatorii vor explica um se plantează și participanții vor fi repartizați în echipe. Înapoi la Chișinău microbuzul este programat să pornească în jurul orei 16:00.
„Vom putea lua un număr limitat de persoane la acest eveniment, respectiv încurajăm doritorii să se înscrie în prealabil”, anunță organizatorii.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului ”Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltare instituțională în Zona Ramsar ”Nistrul de Jos”” realizat de Societatea Ecologică BIOTICA în parteneriat cu EcoContact, cu susținerea Agenției Austriece de Dezvoltare. Detalii suplimentare pe pagina evenimentului.