Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
FOTO/ Un antreprenor din Șoldănești creează decorațiuni ecologice din placaj
Decorațiunile, inclusiv cele pentru sărbătorile de iarnă, pot fi și ecologice. O demonstrează antreprenorul Victor Ioncu din Șoldănești care oferă o gamă variată de cutiuțe pentru cadouri, jucării eco pentru bradul de Crăciun, felicitări, decorațiuni de design interior din placaj, un material eco, dur și rezistent.
Tânărul este proprietarul atelierului „Bauform” și le pune la dispoziția clienților cu diverse elementele de decor ecologice, printre care platouri personalizate, cutii speciale pentru sticlele de vin și spumant sau toppere.
Pentru a-și dezvolta afacerea, tânărul a obținut un grant din partea Uniunii Europene și Suediei, care l-a ajutat să-și eficientizeze munca.
„Am reușit să încheiem un contract cu Agenția de Investiții, care presupune confecţionarea cutiilor pentru cadouri din placaj. Toate decorațiunile sunt ecologice. Încercăm să le facem cât mai rezistente, pentru ca clienții să revină la noi”, menţionează antreprenorul.
Decizia de a-și deschide afacerea i-a venit lui Victor Ioncu după ce a revenit din Germania. Acest gând l-a urmărit doi ani, iar în 2019, tânărul și-a învins fricile și a aplicat la programul „Pare 1+1” lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întrepriderilor Mici și Mijlocii, cu ajutorul căruia a deschis atelierul.
În imagini sunt unele dintre lucrările tânărului.