Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Boxa climaterică – enciclopedie online despre climă și mediu
Copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani din Republica Moldova vor învăța despre schimbările climei și reducerea dramatică a amprentei de carbon, datorită unei inițiative educaționale inovative și interactive a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru regiunea Europei și Asiei Centrale.
Astfel, Boxa Climaterică – enciclopedie online, disponibilă și ca aplicație pentru telefonul mobil – educă despre stilul de viață prietenos climei și mediului. Programul educațional a fost elaborat de PNUD cu sprijinul financiar al Guvernului Federației Ruse.
PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Național de Mediu, au organizat în perioada 25-27 martie 2019, trei sesiuni de instruire pentru peste 160 de profesori din Moldova. Aceștia s-au familiarizat cu materialul educativ din Boxa Climaterică pentru a-l putea utiliza opțional la orele de geografie, biologie, fizică, științe și educație ecologică.
Urmează ca Boxa Climaterică să fie adaptată contextului național, tradusă și publicată.
„Subiectul schimbărilor climatice necesită abordări complexe și multă perseverență. Domeniului educațional îi revine un rol important în informarea tinerei generații și educarea acesteia în spiritul reducerii amprentei negative asupra mediului. Este rolul nostru să ii instruim prin intermediul unor forme interesante și atractive”, susține Inga Podoroghin, specialistă de programe în domeniul schimbării climei, mediului și energiei la PNUD Moldova.
Enciclopedia Boxa Climaterică a fost scrisă de experți în domeniile climatologie, geografie, biologie și economie, care au colaborat cu profesori și scriitori de literatură pentru copii. Acum, ea este utilizată de apr. 50.000 de elevi din opt țări din Europa de Est și Asia Centrală.
„Vreau să-mi exprim recunoștința organizatorilor acestui seminar. Consider că aspectele schimbărilor climatice sunt foarte importante pentru omenire și este îmbucurător faptul când sunt oameni care abordează acest subiect și caută soluții la problemele în cauză”, a declarat Tatiana Stancova, profesoară la gimnaziul din satul Maramonovca, raionul Dondușeni.
Republica Moldova este vulnerabilă la schimbările climatice, iar seceta, valurile de căldură, înghețurile, furtunile puternice sau inundațiile sunt fenomene pe care Republica Moldova le simte pe „propria piele” deja de mai mulți ani. Precipitațiile abundente de zăpadă din 22 aprilie 2017, care au dus la distrugeri masive ale copacilor din centrul și sudul Moldovei, când natura era în proces de vegetație de primăvară, precum și la diverse pagube materiale și întreruperi îndelungate de curent electric, au provocat discuții în spațiul public despre cât de pregătită e țara pentru a face față consecințele schimbărilor climei.
Mișcarea pentru climă, care a demarat în august 2018 ca un protest individual al Gretei Thunberg, o tânără suedeză de 15 ani, s-a transformat în cea mai amplă acțiune de protest pentru mediu din istoria omenirii, care pe 15 martie 2019 a mobilizat peste 1,4 mln de oameni din 123 de țări, care au pledat pentru politici mai bune pentru reducerea amprentei de carbon.
Sursa: PNUD Moldova