Pe 5 iunie sărbătorim Ziua Mondială a Mediului
Pici voinici, tineri inspirați, adulți, părinț și bunici sunt invitați să-și petreacă ziua de duminică, 5 iunie 2016, în sânul naturii, ce începere de la 14:00, în parcul Valea Morilor.
În zona „Mănâncă, roagă-te și iubește…Planeta Pământ” va amenajat un teren pentru comunicare și odihnă.
O altă zonă va fi „Omul în natură”, cu ateliere deosebit de interesante, la care se vor confecționa sacoșe din bannere reciclate, va avea loc un atelier de reciclare artistică pentru copii, se va putea învăța cum sunt confecționate coșurile din nuiele etc.
Pasionații de turism vor învăța lucruri utile și vor deprinde abilități precum instalarea unui cort, amenajarea teritoriul în jurul cortului, tipurile de noduri etc. Tot aici vor fi lecții despre păsări, copaci, plante.
Pe teritoriul zonei „Produse ale naturii” va avea loc o expoziție cu vânzare. Meșteri populari din mai multe raioane ale republicii vor propune obiecte confecționate din lut, lemn, fibre vegetale, lozie etc. De asemenea, nelipsite vor fi cele mai prețioase produse naturale locale – plante medicinale, miere, pomușoare etc.
O altă expoziție interesantă și informativă va fi organizată în zona ”Regenerabile”.
Pe faleza lacului din Parcul „Valea Morilor” vor fi expuse fotografii despre activitățile proiectelor și instituțiilor organizatoare ale evenimentului.
În zona ”Lasă un mesaj planetei Pământ” va fi oferit un suport pentru mesaje de susținere a mediului. La sfârșit, panoul va fi fotografiat și va deveni banner.
Copiii, spre deliciul tuturor, o să deseneze cu cretă pe asfalt.
Organizatorii promit și multe cadouri frumoase, ,„așa cum se cuvine într-o zi de sărbătoare”, spun aceștia. Iar, pentru a fi la curent cu agenda, invitații, dar și alte anunțuri din partea organizatorilor urmăriți pagina de facebook a evenimentului.