Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
60 de focare de vegetație, lichidate de pompieri în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit la lichidarea a 60 de cazuri a focarelor de vegetație arsă. Cele mai multe intervenții au avut loc în zona de centru a țării.
Potrivit IGSU patru focare au fost stinse concomitent de pompieri în preajma raionului Strășeni. Un incendiu de vegetație s-a extins în după amiaza de 1 martie în apropiere de localitatea Cojușna, unde focul a mistuit șase ha de iarbă uscată.
În preajma localității Negrești focarele aprinse au nimicit trei ha de teren, iar în localitatea Codreanca, raionul Strășeni incendiul a nimicit 40 ha de stufăriș și vegetație uscată. Aproape 100 ha de iarbă au fost nimicite la periferia străzii Chișinăului din orașul Strășeni, iar pentru lichidarea incendiului au intervenit mai multe echipaje de pompieri.
Incendii de vegetație au fost înregistrate și în localități din raioanele Ialoveni, Ungheni și Cantemir.
În acest context, IGSU amintește cetățenilor că arderea vegetației uscate este contraindicată. În condiții de vînt și umiditate redusă orice sursă de aprindere poate provoca focare de proporții. În caz de situații de risc oamenii pot solicita ajutor apelând 112.