fbpx

VIDEO: Cu spijinul UE, cea mai colorată grădiniţă este la Cantemir

 VIDEO: Cu spijinul UE, cea mai colorată grădiniţă este la Cantemir

Gradinita nr.1 din Cantemir, reabilitată cu sprijinul UE

Susține Ecopresa, distribuie!

Cea mai colorată grădiniţă este la Cantemir. Aici, cu spijinul Uniunii Europene, o instituţie sură, cu pereţi de calcar, niciodată izolaţi, s-a transformat într-un loc de vis pentru copii.

Astfel, oraşul Cantemir are prima grădiniţă reabilitată termic, cu respectarea standardelor europene. Datorită lucrărilor desfăşurate cu sprijin financiar european, clădirea instituţiei, veche de peste 50 de ani, oferă condiţii îmbunătăţite de învățare pentru 135 de copii din Cantemir, folosind, de asemenea, mult mai puțină energie.

Marco Gemmer, șeful Secției Operațiuni al Delegației UE în Republica Moldova, a subliniat, în cadrul evenimentului, că „Uniunea Europeană este bucuroasă să vadă aceste rezultate concrete pentru copiii din Cantemir. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului din partea UE, care a contribuit la această inițiativă benefică, ce demonstrează că investițiile inteligente ajută la diminuarea schimbărilor climatice, precum și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”.

„Lucrările efectuate la Grădinița nr. 1 din Cantemir aduc un important beneficiu economic și ecologic – deja are loc o diminuare a consumului de energie termică cu cel puțin 20%. În etapa a doua va avea loc instalarea punctului termic invidual, care va asigura reglarea automată a temperaturii interioare în dependență de regimul termic exterior”, a remarcat Petr Comarov, expert tehnic al proiectului CanTREB.

„Grădiniţa noastră a devenit „de vis”. Cu ajutorul Uniunii Europene, avem o grădiniţă nu doar frumoasă, dar şi economicoasă, cu săli bine aerisite şi temperatură constantă. Copiii noștri vor fi mai sănătoși, având condiţii de educaţie de calitate”, a remarcat Elena Costanda, directoarea Grădiniţei nr.1 din Cantemir.

Gradinita nr.1 din Cantemir - până şi după reabilitare
Gradinita nr.1 din Cantemir – până şi după reabilitare. Sursa foto: Facebook AEER

Grădinița nr. 1 este prima din cele patru instituții de învățământ din Cantemir unde izolarea termică a fost finalizată. Aici a fost efectuată termo-izolarea a anvelopei pereților exteriori, planșeului sub acoperiș, soclului, a punților termice în jurul tuturor ferestrelor și ușilor exterioare ale clădirii, alte lucrări aferente. Lucrările au fost efectuate cu respectarea tuturor normelor și tehnologiilor europene moderne de eficiență energetică. De asemenea, a fost asigurată o verificare triplă continuă la toate etapele de executare a lucrărilor, inclusiv din partea experților tehnici ai Uniunii Europene.

Proiectul este realizat de Primăria Cantemir, în parteneriat cu Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenția primarilor – Proiecte Demonstraționale”.

Video: Lucia Tăut

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!