Pomii fructiferi au fost afectați – ne asteaptă o vară fără fructe

191

Datorită temperaturilor scăzute, înregistrate în ultimele 24 de ore și precipitațiilor abundente, căzute sub formă de lapoviță și ninsoare, situația în agricultură s-a agravat relativ, transmite Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în data de 20 aprilie 2017, ora 20.30.

Pomii fructiferi au fost afectați diferențiat, în funcție de specie, limitele de rezistență la temperaturi scăzute a organelor de rod.

Pe primul loc în ordinea sensibilității se află caisul, persicul și nucul, fiind afectați în măsură mai mare datorită faptului că sunt specii termofile.

Mai puțin au avut de suferit cireșul și vișinul, deoarece la aceste specii polenizarea florilor deja a avut loc.

La prun există probabilitatea mai avansată a distrugerii organelor florale, îndeosebi a pistilului.

Mai bine stau lucrurile în livezile din grupa semânțoase. Mărul se află în faza de buton floral și rezistența la temperaturile minimale este mai mare. Culturile cerealiere de toamnă și vița de vie nu au avut de suferit. Au fost afectate suprafețele însămânțate cu rapiță.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ