Deputații propun importul de autovehicule mai vechi de 10 ani

132
Foto simbol
sursa: tv8.md

Un grup de deputaţi PSRM şi ai blocului ACUM propune majorarea termenului de exploatare la importul autobuzelor cu o capacitate mai mare de 20 de persoane de la 10 ani, cum este în prezent, la 15 ani.

Totodată, în cazul celor destinate transportării a mai puţin de 20 de persoane, vechimea maşinii importate ar putea crește de la 7 la 10 ani. În acest sens, parlamentarii Oleg Lipskii,  Alexandru Jolnaci, Dumitru Alaiba şi Petru Frunze, au venit cu o inițiativă legislativă de modificare a Codului vamal, Legii cu privire la introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice și Codului transporturilor rutiere.

Autorii proiectului mai  propun ca art. 153, alin. (9) din Codul transporturilor rutiere, care prevede că începând cu 1 ianuarie 2020, la efectuarea transportului rutier să fie admise doar autobuze/autocare ce corespund normelor cel puțin Euro 1 să fie expus într-o nouă redacție. Articolul va prevedea: „Începând cu 1 ianuarie 2022, la efectuarea transportului rutier contra cost vor fi admise numai mijloace de transport auto clasificate la poziția tarifară 8702 destinate transportării a mai mult de 20 de persoane, precum și motoarelor și caroseriilor lor cu termenul de exploatare ce nu depășește 25 de ani și autovehicule concepute pentru transportul a maimum 20 de persoane, clasificat ela poziția tarifară 8702, precum și motoarele și caroseriile lor, cu termenul de exploatare ce nu depășește 18 ani”.

Autorii inițiativei legislative susțin că proiectul va duce la înnoirea parcului de autobuze, dar și la ridicarea nivelului de securitate a transportului de persoanele și la  îmbunătățirea nivelului serviciilor acordate.

Potrivit deputatului Petru Frunze, prin proiectul de lege se intenționează să fie interzisă activitatea autocarelor cu termenul de exploatare mai mare de 25 ani, ceea ce constituie peste 70% din autocarele care polueaza mediul și prezintă un pericol pentru călători.

În același timp, ecologiștii se arată indignați de faptul că deputații pun accentele pe argumentările economice și le ignorează pe cele de mediu.

Potrivit Iulianei Cantaragiu, expertă în cadrul Centrului Național de Mediu, poluarea mediului nu se măsoară în ani vechime, ci în emisii de CO2 și noxe, care sunt verificate anual la revizia tehnică a autovehiculului. Astea se clasifică după standade Euro de calitate: Euro 1-6. Și asta trebuie să stea la baza legii, dar nu anii. De ani buni, Centrul Național de Mediu promovează introducerea în legislația națională a standardelor Euro de calitate, însă toate guvernările de agață și se țin de anii  de vechime la autoturisme. Să plăteasca taxe de mediu la emisii, în fiecare an, în mod progresiv, în funcție de emisiile pe care le înregistrează, susține Iuliana Cantaragiu.

Pentru a fi votată de Legislativ, iniţiativa deputaţilor urmează să fie supusă dezbaterilor publice și să obțină avizele necesare din partea Executivului şi a comisiilor parlamentare.