Cu sprijinul Uniunii Europene, orașul Ocnița a învins întunericul

100

Orașul Ocnița a învins întunericul! Cu sprijinul Uniunii Europene, 386 de lămpi vechi au fost înlocuite cu lămpi LED,  eficiente energetic. Au fost iluminate 27 de străzi ale orașului, inclusiv strada centrală, străzi din sectorul locativ, precum și străzi adiacente Gării Feroviare, care reprezintă cartea de vizită a orașului. De asemenea, iluminat nocturn au stația de autobuz, grădina publică, grădinița, drumul de acces către spitalul raional.

Vechile lămpi (pe bază de mercur), cu o putere de 125-300 W, au fost înlocuite cu lămpi de tip LED de 30-70 W, cu o durată de viață de 13 ani și un sistem de control inteligent incorporat, reducând, astfel, consumul de energie, dar oferind aceași calitate sau chiar mai bună a iluminatului stradal.

iluminat stradal inteligent_Ocnita (2) IMG_0268

„Până la implementarea proiectului situația iluminatului stradal în orașul Ocnița era deplorabilă: o parte din lămpi nu funcționau, iar în unele sectoare acestea nu corespundeau cerințelor”, au menționat experții din cadrul AO Alianţa pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), partener principal al proiectului de iluminat stradal.

Ca urmare a măsurilor întreprinse, nivelul de iluminare al străzilor a fost setat corespunzător normativelor, ceea ce contribuie la economisirea a anuală de până la 30% (19MWh/an), în comparație cu situația anterioară sau aproximativ 80% de la nivelul de cheltuieli care ar fi fost suportate prin utilizarea lămpilor de tip vechi. Acest aspect este foarte important în procesul îndeplinirii angajamentelor climatice ale orașului, deoarece se vor reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă –cu până la 154 de tone pe an, echivalentul a 7.000 de arbori plantați.

Iluminatul stradal modern în orașul Ocnița a fost realizat în cadrul proiectului „Undă Verde Moldova! Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal”, realizat de AEER, în parteneriat cu primăriile Cantemir și Ocnița, cu suport financiar european, în cadrul Programului „Convenția Primarilor. Proiecte Demonstraționale”.

Suma totală a proiectului în orașul Ocnița este de 250 000 Euro, dintre care suma alocată de către Comisia Europeană constituie 200 000 Euro (80%), iar diferența de 50 000 Euro (20%) reprezintă mijloace alocate din bugetului Primăriei orașului Ocnița și al Fondului pentru Eficiență Energetică.

masa rotunda de totalizare_Ocnita_30.11.18 (2) masa rotunda Ocnita_30.11.18Ocnița este unul dintre semnatarii inițiativei europene Convenția Primarilor privind Clima și Energia. Acest fapt a ajutat orașul cu o populație de 7.000 de persoane să primească un grant UE și să realizeze un proiect demonstrativ care poate fi replicat în alte localităţi interesate de asemenea inițiative. Prin semnarea Convenției Primarilor, Ocnița s-a angajat să reducă emisiile de CO2 și consumul de energie cu 20% până în 2020.

Potrivit experților locali, prin înlocuirea becurilor ineficiente vechi cu lămpi moderne de tip LED se vor putea economisi până la 50.000 de lei/an din bugetul orașului Ocnița.

Noul sistem inteligent oferă posibilitatea de control la distanță, prin canalele GSM, ceea ce permite profesioniștilor să verifice starea rețelei, să detecteze rapid defecţiunile în sistem și să le repare. Cu ușurință pot fi modificate regimul de lucru și intensitatea fluxului luminos, în funcție de timpul zilei și de traficul pe diferite sectoare de drum, menținând nivelul și calitatea iluminării conform standardelor.

IMG_0195

LĂSAȚI UN MESAJ