VIDEO. Mesajul ambasadorului UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, dedicat Săptămânii Verzi Europene
Șeful Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, a lansat un mesaj dedicat Săptămânii Verzi Europene, care are loc în perioada 30 mai – 05 iunie. În adresarea sa, ambasadorul spune că, prin intermediul Pactului Verde European și a altor inițiative, Uniunea Europeană a transformat protecția mediului și lupta contra schimbărilor climatice în priorități strategice. Astfel, aceste eforturi au fost aliniate ambiției UE de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050.
„Profit de această oportunitate, dragi tineri moldoveni, să vă încurajez să deveniți forțe motrice ale schimbării, să fiți un exemplu și model al unei vieți sustenabile. Avem deplină încredere în angajamentul pe care vi-l asumați pentru o Moldovă mai prosperă și mai verde”, a menționat Jānis Mažeiks.
Ambasadorul UE vorbește, în mesajul său, despre susținerea acordată Moldovei în tranziția sa către o dezvoltare economică mai verde și sustenabilă. „În cadrul inițiativei Echipa Europa, Uniunea Europeană, statele sale membre și instituțiile financiare susțin Republica Moldova în acest proces, fie că este vorba de avansarea eforturilor conjugate pentru a avea resurse acvatice și aeriene mai curate, o gestionare mai bună a deșeurilor, eficiență energetică sporită sau protecția biodiversității”, a declarat șeful Delegației UE.
Ediția din acest an a Săptămânii Verzi Europene se concentrează pe European Green Deal – strategia de creștere durabilă și transformatoare a UE pentru o Europă eficientă din punctul de vedere al resurselor și neutră din punct de vedere climatic până în 2050. În această săptămână sunt planificate o serie de acțiuni.