Tăieri ilicite de arbori: în atenția inspectorilor pentru protecția mediului a ajuns și un pădurar
În condițiile în care se apropie sezonul de încălzire, dar și în contextul crizei energetice, tot mai mulți oameni recurg la tăierea ilicită a copacilor. Uneori, însă, cei care stau la straja spațiilor verzi sunt și cei care permit tăierea ilicită a arborilor. Razii recente efecuate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului în raionul Călărași au scos la iveală mai multe încălcări. Pădurarul cantonului nr. 12 a Ocolului Silvic Călărași a fost stopat pentru transportarea masei lemnoase pe traseul R-23, Pârjolteni-Lozova.
Potrivit lui Veniamin Ghilan, șef al Inspecției pentru Protecția Mediului Călărași, pădurarul respectiv s-a ales cu un proces verbal, conform prevederilor Codului Contravențional, fiindu-i aplicată și o amendă în valoare de 10 mii de lei. Într-o parcelă a aceluiași canton, cetățeanul N.I. a fost amendat cu suma de 5 mii de lei pentru tăierea ilicită a unui arbore de specia tei, cu diametrul cioatei de 36 de centimetri.
Amenzile au fost achitate în termen de 72 de ore, ceea ce le-a permis celor doi inculpați să achite doar jumătate din valoarea amenzilor. Totodată, inculpații au achitat integral prejudiciul cauzat mediului, calculat conform legislației în vigoare la suma de numai 113 lei, a specificat pentru Ecopresa.md Ion Bulmaga, șeful IPM.
Masa lemnoasă, în volum de 0,95 metri steri – lemn de foc specie tare, și masa lemnoasă, în volum de 1,06 metri steri – lemn de lucru specia tei, au fost luate în evidență contabilă. Asta înseamnă că masa lemnoasă care a fost transportată fără acte de proveniență a fost ridicată și transmisă întreprinderilor silvice în a cărei rază a fost depistată transportarea. Ulterior, acest lemn este marcat, contabilizat și pus în vânzare cu eliberarea unui bon de plată, așa cum prevede legislația în vigoare. De obicei, în cazul unor astfel de încălcări, Agenția „Moldsilva” le aplică pădurarilor mustrare aspră, care poate ajunge până la eliberarea din funcție, a specificat Ion Bulmaga.
Inspectorii de mediu au mai întocmit un proces-verbal cetățeanului T. A., cu aplicarea amenzii în valoare de 5 mii de lei, pentru eliberarea masei lemnoase fără acte de proveniență dintr-o altă parcelă a cantonului nr. 13 a Ocolului Silvic Călărași. Pădurarul cantonului nr.12 a primit încă o amendă în valoare de 20 de mii de lei, sub același cap de acuzare.
Amenzile respective au fost plătite, de asemenea, în termen de 72 de ore, ceea ce a redus la jumătate valoarea contravențiilor achitate de păgubași. Masa lemnoasă, în volum de 0,96 metri cubi – lemn de lucru specia tei, a fost luată în evidență contabilă.
Valoarea prejudiciului adus mediului este departe de a fi una reală
Ion Bulmaga, șeful IPM, a precizat că valoarea prejudiciului adus mediului în cazul tăierilor ilicite a arborilor se calculează în conformitate cu prevederile Codului Silvic, iar aceste cifre sunt departe de a fi reale. Acest prejudiciu se calculează în funcție de diametrul arborelui tăiat și de zona în care acesta a crescut (dacă face sau nu parte din fondul forestier). Prejudiciul cauzat mediului poate fi mai mare în cazul arborilor tăiați ilicit din afara fondului forestier, întrucât aceste acțiuni cad sub incidența Legii cu privire la spațiile verzi. În calcularea prejudiciului de mediu se mai ține cont și de specia arborelui, valoarea fiind mai mare în cazurile în care sunt extrase conifere (brazi, pini, molizi etc).
„Defrișările ilegale sunt un fenomen care apare în special în perioada rece a anului. Inspectoratul pentru Protecția Mediului va intensifica acțiunile de control, până când toată lumea va înțelege că trebuie să se intre într-un circuit legal, fără ca să mai existe abateri. Aceste acțiuni au loc în colaborare cu inspectoratele de poliție. Raidurile în teritoriu vor avea loc mai des, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte”, a declarat Ion Bulmaga, șeful IPM, solicitat de Ecopresa.md.
Acesta a mai menționat și faptul că urmează să fie elaborat un nou Cod Silvic, care ar putea majora valoarea prejudiciului cauzat mediului în astfel de cazuri.
Ecopresa.md a încercat de mai multe ori să ia legătura cu Valeriu Caisîn, directorul Agenției „Moldsilva”, referitor la subiectul tăierilor ilicite, inclusiv să aflăm cum vor fi sancționați pădurarii care admit încălcări în acest sens. De la anticamera Agenției „Moldsilva” ni s-a răspuns că directorul instituției era în ședință, iar Iulian Mamai, directorul-adjunct al agenției, nu a putut fi găsit la numărul de telefon de serviciu.