Prima hală de tratare cu inhibitori a îngrășămintelor azotoase, deschisă în sudul țării
În Republica Moldova a fost deschisă prima hală de tratare cu inhibitori a îngrășămintelor azotoase în satul Tigheci, raionul Leova.
Hala a fost construită de Cooperativa de Întreprinzător Agrostoc, iar primii beneficiari ai acesteia vor fi circa 150 de membri ai cooperativei. Suprafața totală a halei este de 6 mii de metri pătrați și are o capacitate de stocare a materiei prime de 6 mii de tone, iar a produsului finit de circa 3 mii de tone.
„Poluarea solurilor cu nitrați este o problemă majoră pentru întreaga regiune, iar în UE deja sunt introduse restricții pentru a evita poluarea apelor și a solului. Iar îngrășămintele ce urmează a fi fabricate în cadrul punctului de tratare din Moldova vor corespunde integral acestor cerințe. Cu siguranță, lansarea halei va avea un impact pozitiv: costuri mici pentru fermieri, micșorarea cantității de nitrați și protejarea sănătății oamenilor, precum și deschiderea oportunităților de export”, a declarat ministrul Ion Perju, prezent la evenimentul de lansare a halei..
Potrivit Președintelui Cooperativei Întreprinzator Agrostoc, Igor Tagadiuc, datorită tehnologiei de producere moderne utilizate, îngrășămintele obținute vor avea calitate superioară, acestea vor corespunde normelor Uniunii Europene. Acest lucru va permite inclusiv exportul ulterior al acestora în țările UE.
„Noii fertilizanți sunt mai puţin vulnerabili la impactul schimbărilor climatice, iar plantele vor avea acces constant la elementele componente pe o perioada de circa 90 zile. Totodată, fertilizanții nu au efecte nocive asupra sănătății umane. Ne dorim să obținem performanțe în lanțul tehnologic de producere agricolă în Republica Moldova. Este un pas important ce ne va permite să consolidăm eforturile pentru oferirea produselor calitative și eficiente, asigurând obținerea unor recolte înalte și profituri pentru fermieri”, a menționat Igor Tagadiuc.
Valoarea totală a investiției a constituit circa 50 de milioane de lei. Mijloacele financiare fiind utilizate, inclusiv pentru procurarea utilajului de ultimă generație, ce permite producerea îngrășămintelor conform standardelor UE, capacitatea de producere fiind de o mie de tone pe zi.