Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Premierul a cerut o analiză a vânzărilor de lemn efectuate de Moldsilva. „Am văzut o mașină plină cu lemne care se numeau „crengi”
Premierul Dorin Recean i-a cerut ministrei Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, o analiză a vânzărilor de lemne din ultimele șase luni, făcute de Agenția „Moldsilva”. Solicitarea nu a fost întâmplătoare. În debutul celei mai recente ședințe de Guvern, Dorin Recean a menționat că a depistat o mașină încărcată cu lemne, care erau vândute cu denumirea de „crengi”.
Premierul susține că acest caz a avut loc acum câteva zile, în cadrul unei vizite la Rezervația „Plaiul Fagului”. „Eram în deplasare în teritoriu, am trecut pe la „Plaiul Fagului” și acolo surpriză: am văzut o mașină plină cu lemne care se numeau „crengi”. Când m-am uitat în registre, am văzut că ea a fost vândută cu 500 de lei”, a declarat Dorin Recean în debutul ședinței.
În acest context, șeful executivului i-a cerut ministrei Mediului o analiză „clară” despre tot ce s-a întâmplat în ultimele șase luni în ceea ce privește livrările de masă lemnoasă de la „Moldsilva”.
Analiza urmează să fie prezentată de către Ministerul Mediului până vineri, 18 august.