fbpx

Octombrie 2021, pe locul al treilea în clasamentul celor mai călduroase luni octombrie începând din 1979

 Octombrie 2021, pe locul al treilea în clasamentul celor mai călduroase luni octombrie începând din 1979

Imagine simbol

Susține Ecopresa, distribuie!

Octombrie 2021 a ocupat locul al treilea în clasamentul global al celor mai călduroase luni octombrie de la debutul înregistrărilor meteorologice satelitare, în 1979, au anunţat luni administratorii Serviciului Copernicus privind schimbările climatice, informează DPA și Agerpres.

Potrivit cercetătorilor, doar lunile octombrie din anii 2015 şi 2019 au fost mai calde – şi acel surplus termic a fost doar “marginal”. Temperaturile la nivel global au fost cu 0,42 grade Celsius mai ridicate decât media anilor 1991-2020.

Temperaturile mai calde decât media multianuală au fost deosebit de evidente în nordul Canadei, nordul Rusiei şi vestul Antarcticii, în timp ce în sudul şi în sud-estul Europei a fost puţin mai frig decât de obicei.

Copernicus, serviciul european de monitorizare a schimbărilor climatice din satelit, funcţionează prin două centre amenajate în oraşul italian Bologna şi în oraşul britanic Reading. Acest serviciu produce rapoarte lunare despre temperatura atmosferică, gheaţa marină şi circuitul apei şi se bazează pe date obţinute cu ajutorul sateliţilor, navelor, aeronavelor şi staţiilor meteo din întreaga lume.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!