O nouă lege în Germania va limita producţia de energie regenerabilă
Angela Merkel a aprobat cadrul necesar pentru a schimba legislaţia privind energia regenerabilă şi pentru a controla dezvoltarea din domeniu, pe motiv că acestea cresc costurile energiei şi pun presiune pe…
Astfel, expansiunea proiectelor eoliene onshore va fi limitată la o capacitate de 2.8 gigawatti pe an, iar producția de energie solară va fi a limitată la 600 megawatti. Hotărârea dată a fost luată după o întâlnire cu liderii celor 16 state germane și cancelarului german. Totuși, nu există nici o înțelegere în ceea ce priveşte limitarea producţiei de biomasă.
În viitor, guvernul nu va mai aloca subvenţii garantate afacerilor din domeniul energiilor regenerabile, ci va introduce un sistem competitiv, bazat pe licitaţii. Tehnologiile solare mai mici de 750 de kilowatti vor fi însă exceptate, întrucât statul german nu vrea să descurajeze instalarea de panouri solare pe case.
Reforma legislativa vine să tempereze entuziasmul antreprenorilor de a-și crea o afacere în domeniul energiei regenerabile. Căci datorită subvenţiilor generoase în Germani a avut loc o explozie a producătorilor de energie regenerabilă. Anul trecut, o treime din energia Gemaniei a fost asigurată din resurse regenerabile.
Menționăm că Germania şi-a propus ca, până în 2025, să asigure între 40 şi 45% din necesarul energetic din surse regenerabile.