Ministrul Mediului, despre autorizația temporară pentru Uzina Metalurgică din Rîbnița: „Eu nu consider că am cedat”.
Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, confirmă că autorizația temporară acordată uzinei de la Rîbnița a fost eliberată în schimbul unui preț mai bun pentru curentul electric livrat de centrala de la Cuciurgan.
„Noi avem nevoie de curent electric la un preț mai mic ca să oferim cetățenilor oportunitatea de a beneficia de energie la un preț adecvat. Pe de altă parte, celălalt negociator avea nevoie de deblocarea activității întreprinderii probabil pentru că ea asigură cheltuielile persoanelor din regiune”, a declarat Cantaragiu într-un interviu pentru Europa Liberă.
Întrebată dacă ea consideră eliberarea autorizației drept o cedare, Cantaragiu a spus: „Eu nu consider că am cedat, uzina a funcționat până acum fără autorizație și nimeni nici nu și-a pus această întrebare. Prin simplul fapt că agentul economic a fost de acord să treacă prin procedurile pe care le impune Guvernul de la Chișinău, asta este o plus valoare”. În context, Cantaragiu a menționat că toate întreprinderile din regiunea transnistreană activează fără autorizație de mediu.
Precizăm că la 14 aprilie Agenția de Mediu a refuzat solicitarea depusă la Chișinău de către Uzina Metalurgică din Rîbnița. Iuliana Cantaragiu a spus pentru Europa Liberă că refuzul s-a bazat pe o primă verificare „de informare” a uzinei, în care inspectorii de mediu de la Chișinău au stabilit anumite nereguli. „Ele au ținut mai mult de documentație, nu de indicii de poluare”, a mai spus ministrul Mediului.
Uzina Metalurgică din Rîbnița, care este printre primii trei contribuabili la bugetul regiunii separatiste transnistrene, are nevoie de autorizație de mediu pentru a putea primi fier vechi din UE. La începutul acestui an, UE a întrebat repetat R. Moldova dacă vrea să rămână pe lista de țări spre care poate îndrepta aceste exporturi, iar autoritățile au atras critici dure prin răspunsul afirmativ. Guvernul a respins acuzațiile că negociază la Bruxelles favoruri pentru compania transnistreană, spunând că vrea să-și creeze pârghii în tratativele cu Tiraspolul.
La 19 aprilie, presa din regiune anunța că uzina și-a reluat activitatea, după o pauză de trei săptămâni din lipsă de materie primă. Atunci se anunța că uzina activează cu metalul uzat adunat în regiunea transnistreană. Este vorba despre 5 mii de tone, pe care uzina trebuia să le prelucreze până în data de 1 mai.
Potrivit anticoruptie.md, uzina este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regiunii secesioniste. Conform unui raport al pretinsului minister al dezvoltării economice al Transnistriei, la sfârșitul anului 2021, vânzările Uzinei Metalurgice Moldovenești (Молдавский металлургический завод) au fost de peste 432 de milioane de dolari – aproape jumătate din cifra totală a exporturilor regiunii separatiste.