În anul 2022, numărul mașinilor electrice și de tip hibrid înregistrate în Republica Moldova s-a dublat
În anul 2022, numărul automobilelor electrice și de tip hibrid înmatriculate în Republica Moldova de către persoanele fizice s-a dublat față de anul 2021. Potrivit datelor prezentate de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE), ponderea transportului energetic eficient înregistrează o creștere în ultimii 5 ani.
Conform datelor oferite de Agenția Servicii Publice, în anii 2018-2022, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 27 de mii de autoturisme electrice și de tip hibrid.
„Deși ponderea vehiculelor electrice și de tip hibrid din numărul total de autoturisme înregistrate în Republica Moldova este destul de mică, aproximativ 3%, există un trend pozitiv de percepere la nivel național privind importanța reducerii consumului de energie în transport, fapt demonstrat prin înregistrarea unui număr tot mai mare de mijloace de transport electric și de tip hibrid atât de către persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, cu excepția transportului electric public”, susține AEE.
După tipul de tehnologie utilizată, 1 998 de automobile înmatriculate în ultimii 5 ani sunt electrice și 25 541 sunt de tip hibrid. Din totalul de 1 998 de automobile electrice, 1 489 de automobile electrice sunt deținute de persoane fizice, iar 509 – de către persoane juridice, numărul fiind de trei ori mai mare în cazul persoanelor fizice. În același timp, 22 993 de automobile de tip hibrid sunt deținute de persoane fizice, iar 2 548 – de către persoane juridice, de circa 10 ori mai multe în cazul persoanelor fizice, tehnologia hibrid fiind tot mai populară.
„Unul dintre obiectivele AEE este încurajarea participanților la trafic să opteze pentru mijloace de transport „verde”, care au o emisie scăzută de CO2, cum sunt mijloacele de transport electric sau cele de tip hibrid și sunt eficiente energetic, având un consum de combustibil redus”, menționează reprezentanții Agenției.
Anterior, ASP a anunțat că plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor electrice și de tip hibrid vor fi diferite de cele ale mașinilor obișnuite. Fontul plăcuțelor va rămâne alb, iar cifrele și literele vor fi de culoare verde. Decizia a fost luată pe fundalul creșterii numărului de autoturisme ecofriendly în țara noastră.
Piața globală a vehiculelor electrice cunoaște o creștere exponențială în ultimul deceniu. Potrivit datelor Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), în anul 2011, în întreaga lume au fost vândute circa 55 de mii de vehicule electrice. Zece ani mai târziu, în 2021, cifra a crescut la circa șapte milioane de vehicule.