Peste 40 de Autorități publice locale (APL) din Republica Moldova au semnat un memorandum de aderare la Learning Energy Efficiency Network (LEEN), în cadrul unei ceremonii desfășurate în Municipiul Bălți. Acordul reprezintă un pilon important în atingerea obiectivelor de eficiență energetică, setate la nivel internațional, local și regional. În același timp, aderarea la rețeaua LEEN […]Read More
Evenimente din Mediu și Turism, conferințe, întâlniri, forumuri, ONG
Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie
Multe dintre vocile de astăzi ale protecției mediului au fost inspirate încă din copilărie sau studenție prin experiențe profund inspiraționale precum expedițiile, activități ecologice în școală, grădiniță sau chiar acasă. Este uimitor cum un gest simplu – plantarea unui copac, sau o excursie – poate schimba destinul unui copil, transformându-l într-un adult responsabil și implicat. […]Read More
Cu un nou program de instruire, Academia Eco Media va pregăti 100 de studenți de la șase universități din Republica Moldova să devină jurnaliști specializați în probleme de mediu. Programul, susținut de Suedia și PNUD Moldova, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM), se va desfășura până la sfârșitul anului 2024. Scopul acestuia este de a forma o generație […]Read More
Programul activităților de la Festivalul Pădurilor
Festivalul Pădurilor , 21 septembrie 2024, Reședința Prezidențială de la Condrița 11:30 Art Labyrinth Shukavan Das: „Cântatul la hang” 12:00 Scena 1 Deschiderea oficială a Festivalului Pădurilor Zona Ecolocal (12:00 – 14:00) Nicolae Cojocaru: Presarea uleiurilor la rece. Uleiul viu Nadia Știrbu: Plante din grădină pentru ceai și mirodenii Zona Ecolocal social Aigiulu Pliusnina: Atelier […]Read More
Dacă ai o afacere cu impact social sau de mediu, ai posibilitatea să te întâlnești față în față cu publicul tău la Târgul IarmarEco. Ediția din acest an va avea loc pe 15 septembrie. Târgul reunește cumpărătorii conștienți care apreciază produsele de calitate, precum și producătorii locali și antreprenorii sociali dedicați. Vizitatorii vor avea parte de […]Read More
Festivalul Pădurilor: o sărbătoare a naturii și unității la Reședința
Pe 14 septembrie 2024, la Reședința Prezidențială de la Condrița va avea loc Festivalul Pădurilor. Va fi un eveniment Open Air și va include o varietate de expoziții interactive, activități și ateliere tematice recreative, distracții, plimbări și zone de odihnă, iarmaroc și concerte Live. Programul va respecta în întregime tematica evenimentului și va aborda subiecte precum pădurile, […]Read More
Senzorii măsoară particulele în suspensie, temperatura și umiditatea aerului, presiunea atmosferică, iar datele sunt disponibile pe o platformă online. Deși în general calitatea aerului din Chișinău este bună, pe strada Uzinelor se înregistrează periodic devieri din cauza zonei industriale și a traficului aglomerat. De asemenea, în curând, prin intermediul campaniei „Adoptă un senzor”, orice agent […]Read More
Au început înscrierile la tabăra de vară „Aventura Verde pentru tineri Eco-conștienți”, destinată tinerilor cu vârsta între 16-20 de ani din instituțiile de învățământ ale raionului Ungheni. Participarea este gratuită, toate costurile sunt acoperite de organizatori, inclusiv transportul, cazarea și alimentația. Tabăra va avea loc în perioada 1-5 iulie la Pensiunea Poemul Plopilor, satul Pârlița, […]Read More
Miniștrii mediului din UE au votat pentru adoptarea Legii privind restaurarea naturii, în ciuda protestelor îndelungate din partea fermierilor. Această lege prevede restaurarea a cel puțin 20% din suprafața terestră și maritimă a țărilor UE, oferind șansa florei și faunei să revină în habitatele lor naturale. Fermierii au protestat vehement, susținând că legile ecologice și […]Read More
La fiecare 10 ani, în peste 40 de țări din întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova, are loc un eveniment important de conservare dedicat unei specii de păsări îndrăgite – Recensământul Internațional al Berzei Albe. În acest an, Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova (SPPN) îi invită pe locuitorii din toată […]Read More
Îți mai amintești de acele lecții de educație plastică la care, împreună cu întreaga clasă, adunam frunze și flori uscate toamna, iar apoi le uscam presate între filele cărților, pentru a crea mai apoi diverse lucrări din ele? Ei bine, două artiste din Republica Moldova, Mădălina Ungureanu (Florilegiu.m) și Olga Ilieș, ne duc cu gândul la acele […]Read More
În rezervația peisagistică Țîpova, sanctuar de frumusețe naturală și arie protejată de stat, cu vestigii istorice de importanță deosebită se fac încercări de construcție ilegală a unui complex turistic, pe un teritoriu privatizat de asemenea cu încălcarea a cel puțin patru Legi ale RM. În acest sens, un grup de peste 40 de organizații neguvernamentale din […]Read More
Zeci de pești pieriți au fost găsiți plutind la suprafața lacului din Parcul „La izvor” din sectorul Buiucani al capitalei. Oamenii care se plimbau în preajmă pentru a lua o gură de aer proaspăt au întâlnit aici un tablou și un miros dezgustător. Potrivit șefului Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), Ion Bulmaga, un echipaj al IPM, în colaborare cu […]Read More
Păsările ne fascinează și ne inspiră prin zborul, cântecul și frumusețea lor, ne oferă numeroase și prețioase lecții de viață. Însă, mai mult decât atât, ele îndeplinesc roluri vitale în ecosisteme: sunt sanitari ai pădurilor, contribuie la polenizarea plantelor, echilibrează populațiile de insecte dăunătoare, oxigenează aerul și contribuie la stabilizarea climei etc. Marcăm astăzi cea […]Read More
Activiști, ong-iști, jurnaliști și foști politicieni – contrariați de demisia
Mai mulți reprezentanți și reprezentante din ONG-uri, presă, foști politicieni și-au exprimat nedumerirea și nemulțumirea în legătură cu demisia din funcție a ministrei Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, anunțată ieri, 13 martie. Potrivit lor, Iordanca-Rodica Iordanov a fost „cel mai bun ministru din câți a avut ministerul până acum”, actualul ministru nu are competențele necesare funcției, iar […]Read More
Noul ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu, a depus astăzi, 14 martie 2024, jurământul de învestitură în funcție. În cadrul evenimentului, atât președinta Maia Sandu, cât și premierul Dorin Recean au pus accentul în discursurile lor pe acțiuni necesare pentru integrarea în Uniunea Europeană. „Vreau să vedem în următoarele luni, în următorii ani progrese substanțiale pe […]Read More
Articole recente
- Fântâni care seacă și precipitații tot mai rare: sate din raionul Telenești testează colectarea apei de ploaie ca soluție de adaptare la criza apei
- Dorin Poverjuc, noul șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului
- Sturionii Nistrului: cum au dispărut „fosilele vii” din apele Moldovei
- Mobilizare comunitară în trei sate din Telenești: localnicii au salubrizat malurile fostului iaz Molovateț
- Mai multe organizații de mediu cer stoparea extinderii plantațiilor de salcâm și revenirea la împădurirea cu specii autohtone
- Prin dezbateri, 120 de tineri au învățat cum funcționează domeniul mediului în Republica Moldova
- 100 de tineri din Bălți și Botoșani au fost celebrați la ceremonia finală „Green Days”, organizată pe scena Teatrului Municipal ”Mihai Eminescu” din Botoșani
- Atelierul Sportiv „Green Days” a reunit 40 de tineri din Bălți și Botoșani într-o activitate transfrontalieră eco
- Elevii-voluntari din Bălți au plantat 100 de tei în cadrul proiectului INTERREG NEXT România–Republica Moldova
- Tinerii din Bălți s-au implicat într-o amplă acțiune de ecologizare în cadrul „Green Days”
- Localnicii din Telenești sunt invitați la o acțiune de salubrizare în valea Molovateț
- La Botoșani a avut loc Atelierul Transfrontalier de Reciclare și Reutilizare
- Fără compensații la energia electrică din 2026. Statul va sprijini doar încălzirea pentru familiile vulnerabile
- Se plantează o pădure nouă la Mereni: invitație deschisă pentru cei care vor să ajute
- Agrivoltaicele ajung în atenția fermierilor: Ministerul Energiei lansează primul ghid dedicat acestui model de utilizare dublă a terenurilor
