Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Banca Mondială va acorda sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului zootehnic
Banca Mondială va acorda sprijin Republicii Moldova pentru dezvoltarea sectorului zootehnic. Au fost identificate segmentele-cheie unde ar putea fi focusate eforturile pentru a genera rezultate palpabile. Despre aceste segmente s-a discutat în cadrul unei întrevederi a conducerii Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu reprezentanții Băncii Mondiale.
Părțile au convenit asupra ideii că întreg domeniul zootehnic este de o importanță strategică, însă o atenție deosebită va fi acordată sectorului de creștere a bovinelor pentru lapte și pentru carne, precum și sectorului avicol, care integrează sub-sectoarele de producere a cărnii de pasăre și a ouălor pentru consum. „Au fost țintite aceste categorii de produse, fiindcă au o importanță esențială pentru asigurarea securității alimentare a țării și unele dintre produse au undă verde pentru a ieși la export, inclusiv pe piața Uniunii Europene”, se spune într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Reprezentanții Băncii Mondiale susțin că de finanțare va putea beneficia atât mediul de afaceri (fermierii), cât și instituțiile statului care au atribuții de supraveghere și control pe întregul lanț valoric al produselor de origine animală. Astfel, unul dintre obiective este de a pregăti autoritățile statului și de a consolida mediul de afaceri în procesul de aderare la UE. Mai mult ca atât, este examinată posibilitatea susținerii instituțiilor de învățământ specializate în domeniul agricol, cu scopul asigurării sectorului cu cadre înalt calificate.
Proiectul va fi lansat la începutul anului 2023, iar până atunci urmează să fie coordonat cu toate instituțiile responsabile și ministerele de resort.