fbpx

ANRE a aprobat tarifele fixe şi prețurile plafon la energia electrică produsă din surse regenerabile

Susține Ecopresa, distribuie!

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tarifele fixe şi prețurile plafon la energia electrică produsă din surse regenerabile de energie de către producătorii care vor obține statutul de producător eligibil în anul 2023. Au fost aprobate tarifele fixe la energia electrică, precum și garanția de participare și garanția de bună execuție a contractului, în funcție de tehnologia de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

De asemenea, au fost aprobate prețurile plafon la energia electrică produsă din surse regenerabile ce vor fi utilizate pentru organizarea licitațiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil în anul 2023: pentru instalații solare PV – 1,78 lei/kWh; pentru instalații eoliene – 1,69 lei/kWh.

Pentru perioada 2022-2025 au fost alocate următoarele capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile:

  1. Instalații eoliene – 15 MW;
  2. Instalații solare PV (fotovoltaice) – 140 MW;
  3. Instalații de cogenerare pe bază de biogaz – 65 MW;
  4. Instalații de cogenerare pe bază de singaz (pe biocombustibil solid, deșeuri agricole, inclusiv culturi/plante energetice, cu excepția produselor din silvicultură) – 10 MW;
  5. Instalații de cogenerare utilizând arderea directă (pe biocombustibil solid, deșeuri agricole, inclusiv culturi/plante energetice, deșeuri menajere solide, cu excepția produselor din silvicultură) – 10 MW;
  6. Instalații hidro – 5 MW

Totodată, conform Metodologiei de determinare a tarifelor fixe și a prețurilor la energia electrică produsă de producătorii eligibili din surse regenerabile de energie, au fost ajustate tarifele fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de energie de către producătorii care au obținut statutul de producător eligibil în anii 2020 și 2022.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu